Circa 100 de angajați ai Direcției Județene de Poștă Bacău s-au adunat, ieri, în fața Prefecturii, pentru a protesta față de recentele măsuri de restructurare anunțate de conducerea companiei. Înarmați cu pancarte pe care scriau „Respectați contractul colectiv de muncă”, „Nu călcați pe salariile noastre/ Tundeți-le pe ale voastre”, Nu ne dați afară/ Nu tăiați salariile”, sindicaliștii au protestat zgomotos suflând în fluiere împotriva programului de restructurare a companiei. Interesant este că majoritatea protestatarilor aveau fețele acoperite cu măști și capetele cu glugi, în felul acesta sindicaliștii înțelegând să-și arate în același timp nemulțumirea și față de presiunile făcute de administrația companiei de poștă asupra mișcării sindicale.
„Protestăm în acest fel, cu cagule pe față, pentru că, în data de 12 februarie, am avut o acțiune de pichetare la București, iar, acum, colegii noștri care au protestat sunt cercetați disciplinar, pentru a li se desface contractul de muncă. Atragem atenția guvernanților, celor care diriguiesc Poșta Română, că planul de restructurare, așa cum doresc dumnealor să-l implementeze, nu este eficient, ci este sortit eșecului”, a declarat Sorin Șova, liderul local al angajaților de la Poșta Română. Sindicaliștii sunt nemulțumiți, în principal, față de decizia de restructurare a oficiilor poștale din județ, în urma aplicării căreia 150 de salariați din totalul de 850 ar urma să ajungă șomeri, în această primăvară. „Considerăm că privatizarea Poștei trebuie făcută de o societate cu un istoric în spate, nu de o firmă înregistrată la o căsuță poștală din insulele Virgine”, susțin sindicaliștii. Liderii sindicaliștilor a urcat, mai apoi, în biroul conduecrii prefecturii pentru a îmnăna documentel oficiale în care își arătau cauzelel nemulțumirii lor.
La acțiunea de ieri au fost invitați să participe „toți salariații din județ care se simt nemuțlumiți”, urmând ca timp de trei zile, începând din data de 6 martie, să picheteze Prefectura, pe rând, factorii poștali și agenții poștali din județ, apoi oficianții și, la final, salariații din tranzite și din sectorul auto. Totodată, angajații Poștei protestează și față de reducerea numărului de tichete de masă și impunerea de zile de libere neplătite, alte două măsuri anunțate de administrația companiei.(Florentin RADU)
Cititor a zis
Sorin SOVA (lider sindicat) este cumva fostul Director al Postei de acum 9 luni????.
Daca este asa, cum explica ca multi cetateni au renuntat la serviciile postale si au apelat la alti prestatori ?! Stie cat de greoi se plateste o factura de utilitati, cat de mult se asteapta sosirea unui plic, etc…. Probabil de aceea isi acopera fetele pt. a nu fi vazuti de beneficiarii serviciilor postale.
ion din bacau a zis
suntem satui de postasi din provincie nu se mai poate personalul lasa de dorit se comporta urit nu rezolva problemele cetatenilor nu aduc bani si facturile la timp si nu vin acasa la domiciliul cetatenilor asteapta ciubuc
e jale nu se mai poate asa
Marius Malinescu a zis
Firmele private proceseaza mai multe plicuri si colete cu o treime din numarul de angajati si o simpla plimbare prin satele Romaniei ne poate informa cat percepe un factor postal local pentru livrarea pensiei. Evident ca vor sa-si pastreze acest privilegiu si vor picheta orice.