Povestea unei comune din care evreii au dispărut

învățătorul fumează încet țigara, rezemat de stîlpul gros al școlii, și privește lung spre șoseaua aflată la cîteva zeci de metri distanță. După expresia chipului melancolic, mintea îi zboară la zăpezile lui Undrea de altădată, cînd ulițele înguste ale satului erau doldora de zăpezi, iar copiii o zbugheau iute de la școală spre casă, încălțați în opinci groase din piele de porc, pentru a-și lepăda ghiozdanele și a începe pregătirile pentru „Buhai”, „Capră”, „Căluți” și „Urși”.
Acum, i-au rămas în memorie amintirile acelor ani. Și nu doar atît. Gheorghe Pușcuță poartă în suflet dulcea povară a patru decenii de muncă. Sute, poate mii de copilași i-au trecut prin mînă, și au descifrat tainele buchiilor cărții, avîndu-l ca învățător. Este omul cu care poți discuta tot ce dorești despre ceea ce a fost și ceea ce mai este acum în comuna Izvorul Berheciului.
„Din cîte am auzit de la bătrîni, nu exista denumirea asta înainte. Izvorul Berheciului e alcătuit din trei sate: satul Glod, aflat de la biserică pe partea stîngă, satul Cimbala, și satul Sclipota. în urmă cu cîteva sute de ani, a venit pe aceste meleaguri un căpitan de oaste, pe nume Botez, care a mutat satul Sclipota de sub pădurea lui Coroi, unde avea vatra. Atunci i s-a schimbat și denumirea, devenind satul Botez. Mai tîrziu, a apărut denumirea de Tîrgul Glodurilor. Numele de Tîrg s-a dat probabil din cauză că marțea se organiza un tîrg celebru în zonă, iar Gloduri, deoarece primăvara, cînd se topea zăpada, erau niște noroaie de-ți ajungeau pînă la genunchi. Abia puteai merge de greu de era. Abia în martie 1968, odată cu noua reîmpărțire administrativă, s-a înființat comuna Izvorul Berheciului, iar termenul de «glod» a dispărut. Probabil, nu le convenea comuniștilor”, ne-a explicat învățătorul.
Povestea știută și neștiută a comunei Izvorul Berheciului, pe care Bunul Dumnezeu a rînduit-o să-și ducă existența în această zonă a județului, se împletește cu cea a unei comunități dispărute total din zonă. Este vorba de evrei, cei care au locuit aici pînă la venirea comuniștilor. Chiar dacă astăzi, cînd privești casele sărăcăcioase răsfirate pe coclauri, socotești că vremurile au fost potrivnice dintotdeauna pentru oamenii locului, lucrurile n-au stat așa mereu. La Izvorul Berheciului existau birturi, existau negustori și o activitate poate chiar mai dinamică decît cea din zilele de azi. în zilele de tîrg, la Izvoru se vindea inclusiv pește proaspăt pescuit tocmai în Dunăre. „Se trăia bine pe vremea cînd erau jidani în comună. Aveau case lipite una de alta, cu deschiderea spre uliță. Dimineața trăgeau obloanele, deschideau prăvălia, iar seara o închideau. âmi amintesc că trăia un jidan, îi spuneam moș Avraam, care, în ziua cînd era tîrg, aducea pește proaspăt de la Galați. Mergea cu căruța cîteva zile, numai pentru a vinde pește la tîrg. âl depozita în putini mari, acoperit cu gheață, și cînd sosea în comună, era foarte bine păstrat. încetul cu încetul, după instaurarea comuniștilor la putere, evreii au pleacat din zonă. Ultimul dintre jidanii care a părăsit comuna a fost unul pe nume Iosle. A plecat prin anii ’50, pînă la formarea CAP-urilor. Odată cu părăsirea acestor locuri, le-au dispărut și casele. N-au mai rămas decît vreo două”, ne-a povestit învățătorul Pușcuță.
Evreii au fost primii care au modernizat actuala comună Izvoru Berheciului. Sau cel puțin așa crede învățătorul. „Oamenii din sat se împăcau bine cu evreii. Datorită evreilor s-a emanciat această comună. Tot ce era nou, modern, ajungea aici datorită lor. Nu existau probleme de conviețuire de nici un fel. Cînd eram copii, mergeam în casele lor pentru a le face focul și primeam tot felul de produse. âmi amintesc că, o dată, ni s-au dat și roșcove. Ce bunătățuri pentru niște copii!”, ne-a mai spus Gheorghe Pușcuță. O povestire interesantă era și cea legată de tăiatul găinilor. Povestire de care dascălul își amintește cu oarecare umor. „Evreii nu tăiau păsări. Cînd voiau acest lucru, îi chemau pe săteni. Nu o voiau tăiată ca la noi, ci cereau să i se taie doar beregata. Unii dintre țărani, mai șmecheri, profitau și băgau în gîtul păsării o pană, pentru a lăsa impresia că găina este bolnavă. Și, dacă li se părea sau credeau că animalul este bolnav, evreii nu-l mai mîncau și îl luau românii”, ne-a zis învățătorul Pușcuță.
Amintirea evreilor din Izvorul Berheciului s-a stins, la fel ca și sinagoga din zonă. S-au stins, din păcate, și tradițiile populare din această parte a Bacăului. „Portul popular nu s-a mai păstrat de vreo 50 de ani încoace. Cînd eram copil, mă încălțam cu opinci, iar bătrînii purtau cămăși lungi, de cînepă. Prin ’62, cînd am plecat la Bacău, la liceu, și am prins moda orașului, am renunțat la costumul popular. Și, la fel ca mine, și alții”, a recunoscut Gheorghe Pușcuță. Bătrînul dascăl se gîndește acum să scoată la lumină o monografie a comunei. Sînt multe de spus, iar dînsul consideră că trebuie scrise toate. Să fie cu luare aminte și spre învățătură urmașilor. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!