Traian Basescu beneficiaza, conform unui sondaj realizat de Insomar, de increderea a 57% dintre romani. E acelasi presedinte care acum citeva saptamini spunea ca nici nu vrea sa auda de un credit de la Fondul Monetar International (FMI), iar ieri a declarat ca, pe linga fondurile Uniunii Europene, Romania va trebui sa acceseze si un imprumut de la FMI, pentru a depasi criza. E de apreciat consecventa domniei sale, probabil ca de aici si increderea pe care i-o acorda mai bine de jumatate dintre noi!
Si premierul Emil Boc a cistigat capital de incredere, de cind a preluat conducerea Guvernului, situandu-se acum la o cota de 50%, fata de 23%, in noiembrie 2008. Hilar este ca premierul era, anul trecut, la investire, un necunoscut pentru cinci procente dintre cei intervievati de Insomar. Colac peste pupaza, si Guvernul se bucura de suportul a peste 40% dintre chestionati. Barometrul de opinie a fost realizat in intervalul 22-27 ianuarie, pe un esantion de 1.499 de persoane, iar marja de eroare este de plus/minus 2,8%. Personal, nu cred nici macar in, sa zicem, 2% dintre rezultatele acestui sondaj, si ma ghidez cind spun asta dupa cele ce se intimpla in Romania de trei luni (si 19 ani) incoace. Am si o marja de eroare, de plus 2%.
Lasă un răspuns