Relatiile cu presa ale primarului din Onesti, care si pina acum erau deplorabile, continua sa se deterioreze pe masura ce se apropie alegerile, fapt evidentiat si de o masura pe care Emil Lemnaru a luat-o recent, aceea de a-i interzice secretarului Daniel Spinu sa mai furnizeze informatii catre jurnalisti, nici macar cele privind ordinea de zi a sedintelor de consiliu. “Nu mai pot sa va dau aceste informatii, pentru ca s-a luat o decizie la nivelul conducerii Primariei – ne-a spus juristul Daniel Spinu, secretarul Municipiului Onesti.
Nu va pot spune cine a luat aceasta decizie, dar puteti face o cerere scrisa si o vom aduce la cunostinta Primariei”. Desi ordinea de zi a sedintelor de consiliu local reprezinta o problema de interes public pentru cetateni, secretarul Spinu a motivat ca, in afara de afisele puse la avizierele din oras, regulamentul intern al Primariei si cel al functionarilor publici nu prevede si promovarea prin presa a proiectelor ce vor fi dezbatute de consilieri.
Totusi, Spinu nu a putut sa precizeze care articole din acele regulamente interzice furnizarea catre presa a ordinii de zi de la sedintele de consiliu, insa el a recunoscut ca este vorba de o cenzura de natura electorala, in perspectiva apropiatelor alegeri. “Ni s-a spus sa fim rezervati cu presa, pina dupa alegeri, pentru a evita speculatiile”, ne-a declarat Spinu, care a mai precizat ca singurii care pot furniza informatii catre presa sint primarul Emil Lemnaru si viceprimarul Mihai Sova. Nici unul dintre cei doi nu a raspuns ieri la telefon, iar primarul Lemnaru, in cei aproape 20 de ani mandat, a raspuns extrem de rar la telefon, desi el este si purtator de cuvint al institutiei.
Din aceste functii, de primar si purtator de cuvint, Emil Lemnaru nu a organizat decit o singura conferinta de presa, in toti anii de mandat, dar si aceea a fost fortata de acuzatiile pe care i le-a adus fostul consilier local Gelu Panfil. Desi nu raspunde la apelurile telefonice ale jurnalistilor, primarul isi face timp, totusi, pentru a redacta drepturi la replica fata de articolele care nu sint pe placul lui. Pentru lipsa de transparenta in activitatea de primar, Lemnaru si-a atras multe critici, inclusiv din partea unor consilieri locali, care nici ei nu au primit informatiile solicitate, chiar daca au facut si cereri in scris.
Cenzura si pentru alesii locali
Ultima masura, prin care Lemnaru a interzis furnizarea catre presa a ordinii de zi de la sedintele de consiliu a fost criticata si de consilierul liberal Cezar Olteanu. “Nu mi se pare normala o asemenea masura, mai ales ca, din cite stiu eu, este chiar o obligatie a executivului local sa mediatizeze prin cit mai multe mijloace proiectele supuse dezbaterii din consiliu, pentru ca onestenii sa se poata informa din cit mai multe surse”, ne-a declarat liberalul Cezar Olteanu.
Insa nici macar alesilor locali nu li se transmit informatii din partea primarului, chiar daca acestea sint de mare interes pentru legislativul onestean, asa cum s-a intimplat cu numirea recenta a unui nou administrator unic la firma de termoficare. SC Termon CT SA se afla in subordinea Consiliului Local, insa multi consilieri au aflat din presa despre schimbarea administratorului unic. “Nu era normal sa aflam din presa, dar ce mai e normal in ziua de azi?”, s-a intrebat consilierul Stefan Martin, care se astepta ca primarul sa se consulte si cu alesii locali inainte de a numi un administrator la o firma care este in subordinea Consiliului local, si nu a primarului.
onesteanul a zis
nu-l mai bagati in seama pe Spanu :vedeti pe cine alegeti si va disparea singur; la revolutie era vai de mama lui si acum s-a ajuns zice el ; sa se reprezinte pe el in delta la stuf