Animalele salbatice protejate de pe teritoriul judetului Bacau sint luate la numarat, in aceste zile, de catre responsabilii de mediu bacauani. Potrivit unui comunicat al Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului (ARPM) Bacau, in aceasta perioada are loc evaluarea populatiilor din speciile de animale strict protejate de pe teritoriul judetului, respectiv a ursilor, lupilor, risilor si pisicilor salbatice, actiune derulata de catre gestionarii fondului de vinatoare, impreuna cu reprezentanti ai institutiei sus-amintite si ai Garzii Nationale de Mediu – Comisariatul Judetean Bacau. Scopul evaluarii este centralizarea la nivel de judet a animalelor protejate in vederea emiterii de propuneri de „plafon maxim de interventie” adica stabilirea a cit se poate vina fara a fi pusa in pericol existenta speciilor rare. „Situatiile centralizate impreuna cu propunerile de plafon maxim de interventie vor fi inaintate catre Agentia Nationala pentru Protectia Mediului pina la data de intii mai 2011. Propunerile vor avea la baza nivelul pagubelor inregistrate, situatia efectivelor reale comparativ cu cele optime, tendinta si structura populatiilor”, a spus Maria Ionos, purtator de cuvint ARPM Bacau. Conducerea institutiei invita la actiunile de evaluare si pe reprezentantii institutelor de cercetare, ai universitatilor sau ONG-urilor bacauane precum si pe reprezentantii custozilor ariilor naturale protejate pe fondurile de vinatoare suprapuse cu ariile naturale protejate. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns