• procentul de promovabilitate a scăzut, după proba D a bac-ului, cu 20 de procente
Testul de rezistență la stres la care au fost supuși candidații în timpul primei probe cu subiecte grilă din istoria bacalauretului nu a fost singurul efect al acesteia. Pentru nu mai puțin de 637 de candidați din totalul celor aproape 4.700 cîți au fost prezenți la examen, subiectele grilă s-au dovedit o încercare prea grea și, drept urmare, au fost nevoiți să spună adio bac-ului. Într-un top al centrelor de examen din județ, primul loc este ocupat, din acest punct de vedere, de centrul de la Grupul Școlar de Chimie, unde au fost respinși 101 candidați. La polul opus se află centrele de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” și Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, unde s-au înregistrat numai cîte trei picați. Bilanțul oficial al Comsiei județene de examen are la rubrica „eliminați” cifra doi, în afara elevei de la Moinești fiind dat afară din examen și un candidat de la centrul de la Liceul Pedagogic. În acestă situație, procentul de promovabilitate a ajuns, după cea de-a patra probă a „maturității” la 79,5%.
Altfel, ziua de ieri a fost rezervată, de către cei mai mulți candidați, probei de educație fizică. Un examen care, în ciuda „baremurilor ucigătoare”, cum au fost caracterizare de o candidată de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, s-a încheiat, cu o singură excepție înregistrată la Liceul Pedagogic, cu bine. Alegerea sportului ca probă de examen de o bună parte din candidați i-a făcut fericiți și pe ceilalți, care au optat la proba F pentru o altă materie, atît timp cît reducerea numărului de candidați a redus simțitor și timpul alocat multiplicării subiectelor, perioadă care, în mai toate centrele de examen, nu a depățit timpul regulamentar de o oră. Marea încercare a comisilor de examen se va consuma, însă, astăzi, cînd, la proba E, se va susține examen la peste 50 de discipline. De altfel, profesoara Mihaela Savin, inspector de limba franceză în cadrul Inspectoratului Școlar și membru în Comisia județeană de examen a recunoscut că „îmi este puțin teamă”, în timp ce profesorul Tatian Munteanu, vicepreședinte al comisiei de la Grupul Școlar de Chimie și cel care răspunde direct de subcomisia de la Grupul Școlar „J. M. Elias” din Sascut a spus că „e foarte posibil ca multiplicarea subiectelor să dureze mai mult de două ore”. Asta în condițiile în care, cu o oră și 20 de minute alocate copierii subiectelor la proba D, centrul de aici a fost peste media județeană. (Eduard CUCU)
pe raster
Elevă accidentată la proba de sport
Ana Tănase, o elevă în vîrstă de 18 ani de la Liceului Pedagogic, a fost transportată de urgență la spital după ce a suferit un accident în
timpul probei la educație fizică. Fata a suferit un traumatism la
ligamentele genunchiului drept, imediat după proba de viteză.
Însoțită de mama sa, Ana s-a prezentat imediat la cabinetul de
Ortopedie al serviciului de Urgențe, unde a fost supusă unei
investigații radiologice. Imobilizată într-un bandaj rapid, Ana Tănase
s-a întors la liceu, unde și-a continuat examenul la sport cu probe
de forță în mîini. Dacă eleva ghinionistă nu și-ar fi continuat probele
la sport, examenul de bacalaureat ar fi fost ratat. Astăzi, Ana va
susține proba la biologie în prezența unei comisii speciale. Fata nu
a avut nevoie de internare și se va prezenta și astăzi la liceu, alături
de colegii săi. Pentru că nu va putea sta în bancă, Ana Tănase va
da examenul la biologie singură într-o sală în care i se va permite
să stea într-o poziție mai comodă, care să nu-i afecteze picorul pus
în ghips de jos și pînă sus. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns