Institutul Cantacuzino a confirmat primul caz de meningoencefalită provocată de virusul West Nile la o femeie de 38 ani din Galaţi, a declarat, joi, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Valentin Boldea.
Potrivit lui Boldea, femeia s-a prezentat la spital pe 9 iulie cu stări convulsive şi dureri de cap, iar pe 11 iulie a fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi, când i s-au luat şi probe de sânge care au fost trimise la Institutul Cantacuzino.
Institutul Cantacuzino a confirmat miercuri că femeia are meningoencefalită cu virusul West Nile, dar starea ei de sănătate este în acest moment bună.
Este primul caz de meningoencefalită cu virusul West Nile înregistrat în ţară în acest an. AGERPRES
Lasă un răspuns