Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau este la acest sfirsit de saptamina gazda pentru un dialog academic international pe tema „Diversitate culturala prin limba si comunicare”, desfasurat in cadrul celei de-a IV-a editii a Conferintei „Semne particulare”. Participantii la eveniment, studenti si profesori, asista in zilele de 8 si 9 octombrie, la prelegerile sustinute de cadre didactice universitare si preuniversitare din România, Franta, Norvegia, Turcia, Serbia, Algeria, Armenia si Republica Moldova, pe tema cercetarilor personale facute in domeniul Limbii si literaturii române, engleze, franceze sau al comunicarii si relatiilor publice. „Conferinta se vrea un dialog academic intr-un spatiu cultural european. Schimburile realizate in acesti ani sint foarte importante pentru universitate. Toate comunicarile inscrise, 85 la numar in acest an, vor fi publicate in primele luni ale anului 2011 in revista noastra «Interstudia», in engleza si franceza”, a declarat prof.univ.dr. Adriana Gertruda Romedea, decanul Facultatii de Litere al Universitatii „Vasile Alecsandri” Bacau. Din comitetul stiintific al conferintei au facut parte profesorii Dumitru Bortun (Scola Politica de Studii Politice si Administrative), Costin Popescu (Universitatea Bucuresti), Jean Christophe Pitavy (Universite „Jean Monnet” Saint – Etienne, Franta). Conferinta internationala „Semne particulare” este organizata de Universitatea „Vasile Alecsandri”, UFR Arts, Bordeaux 3 (Franta), Facultatea de Studii Superioare in Filologie Wroclaw (Polonia), Universitatea „Alecu Ruso” din Balti (Republica Moldova), Centrele de cercetare INTERSTUD si CETAL in parteneriat cu Agence Universitaire de la Francophonie (AUF). (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns