O suta de profesori din judetul Bacau, membri ai Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint, se vor alatura astazi miilor de colegi din intreaga tara care vor participa, in intervalul orar 11.00 – 12.30, la mitingul de protest din Piata Victoriei. Pe lista revendicarilor sindicalistilor dim educatie se numara salarii decente, stoparea reducerilor de personal, reducerea virstei de pensionare sub 65 de ani, depolitizarea invatamintului sau transport gratuit pentru elevi. Protestele au loc chiar de Ziua Mondiala a Educatorului. Aceasta sarbatoare va fi marcata, de colegii si elevii ramasi in scoli, prin „activitati specifice”. Colegiul National „Ferdinand I” organizeaza, de la ora 9.30, o sesiune de referate si comunicari cu tema „Reconsiderarea statutului educatorului, conditia progresului social – economic”. Cu aceasta ocazie va fi lansat si „Manifestul pentru insanatosirea invatamintului”.
Ziua Mondiala a Educatorului, sarbatorita si la Onesti
Astazi, cu ocazia Zilei Mondiale a Educatorului, in scolile din Onesti nu se vor face ore de curs, ci diverse activitati specifice, dupa cum a anuntat profesorul Victor Ciochina, liderul zonal al Sindicatului Liber din Invatamint (SLI). “Printre activitatile specifice unei asftel de sarbatori se numara simpozioanele, vizitele la muzeze, spectacolele artistice, intilnirile cu veteranii si alte manifestari, dar fiecare scoala isi organizeaza singura programul de activitati”, ne-a spus liderul SLI Onesti. Acesta ne-a mai precizat ca profesorii vor sarbatori si in alt mod Ziua Mondiala a Educatiei, facind miting impotriva guvernantilor care le-au redus salariile. Din Onesti, vor pleca sa demonstreze in Bucuresti 25 de profesori de la SLI, care se vor alatura la ceilalti 100 de protestatari din judetul Bacau. Liderul zonal Victor Ciochina a mai anuntat si faptul ca adunarea generala a sindicatului din Onesti nu s-a mai organizat ieri, pentru ca liderul judetean, Manole Chiriac, va astepta sa fie elaborate si documentele prevazute la ultima comisie paritara SLI – ISJ Bacau. Adunarea SLI Onesti a fost aminata pina pe 11 octombrie. (Laura HUIBAN, George MARTIN)
anton a zis
si cine a stabilit care sunt sindicalistii care merg la Bucuresti…..pe baniii sindicatului????ca in teritoriu nu s-a anuntat nimic!!!