Programul turistic „Inscrieri timpurii”, dedicat turistilor romani care doresc sa petreaca o vacanta in Romania la cele mai mici tarife, a fost prelungit pina pe 15 aprilie. Programul a fost lansat de Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT), impreuna cu Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunarii, Federatia Patronatelor din Turismul Românesc, Organizatia Patronala a Turismului Balnear din România, Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural si Federatia Asociatiilor de Promovare a Turismului. Turistii vor putea achizitiona, de la agentiile de turism membre ale ANAT, pachete turistice beneficiind, astfel, de un discount de pina la 30% din valoarea totala a pachetului.
„Programul «Inscrieri Timpurii» – spune Corina Martin, presedintele ANAT – a fost iniţiat si dezvoltat prin Comisia de Turism Intern si Incoming, in parteneriat cu patronatele hoteliere si cu celelalte organizatii din turismul românesc. La editia 2010 a acestui program au aderat, pina in prezent, peste 200 de unitati de cazare. Oferta include hoteluri de la 2 la 5 stele, atit de pe Litoralul Marii Negre, cit si din statiuni montane, balneare, Delta Dunarii, zone de agroturism etc.”.
Programul este sustinut si promovat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si al Turismului, in parteneriat cu ANAT si cu celelalte organizatii patronale si de promovare. (Petru DONE)
Lasă un răspuns