Adrian Jicu, asistent universitar al Facultatii de Litere din Universitatea Bacau, cunoscut pentru cronicile sale literare, comentariile critice sau recenziile din revista „Ateneu”, isi lanseaza la inceput de an volumul de debut, „Dinastia Sanielevici. Printul Henric, intre uitare si reabilitare”, o adaptare pentru Editura „Cartea Româneasca”, a tezei sale de doctorat. „Este un studiu monografic, viata si opera lui Henric Sanielevici, un nume aproape uitat, o personalitate si un personaj in acelasi timp, cu preocupari foarte diverse, de la istorie, critica si teorie literara, la sociologie, politologie, antropologie sau paleontologie. In ochii contemporanilor a trecut ca un neserios. Am vrut sa-l readuc in discutie, pentru ca dincolo de picanteriile legate de viata sa, este, cred, o personalitate a culturii române care nu trebuie uitata”, a explicat Adrian Jicu alegerea temei de studiu. Volumul semnat de universitarul bacauan este printre cele extrem de putine din literatura româna care au fost dedicate personalitatii lui Sanielevici. „Printul Henric” s-a nascut in Botosani, a trait in perioada 1875 – 1951, si este mai ales cunoscut ca un fervent contestatar al operelor lui Mihail Sadoveanu. „Documentata la surse de prima mina, contextualizindu-si in chip pertinent obiectul, inteligent structurata si scrisa intr-un stil situat la jumatatea distantei dintre sobrietatea cercetarii de tip academic si libertatea de atitudine, ideatica si de expresie a eseului, monografia lui Adrian Jicu – critic reprezentativ din noua generatie – reuseste sa inchege imaginea plauzibila a unui clan intelectaul din care se detaseaza personalitatea lui H. Sanielevici, mereu spectaculoasa si derutanta, epatind printr-o hipertrofianta constiinta de sine, dar si dezarmind prin franchetea cu care aceasta este afisata”, spune profesorul Nicolae Mecu, despre cartea de debut a publicistului bacauan. Fragmente din aceasta carte au fost publicate in ultimii ani in revistele de cultura „Tomis”, „Cultura”, „Luceafarul”, „Ateneu” sau „Cuvintul”. Volumul va avea o lansare la o data ce urmeaza sa fie stabilita.
Lasă un răspuns