În numai două zile din această Săptămînă a Patimilor, în județul nostru s-au comis trei crime. Mobilul acestora: disperarea cauzată de sărăcie, consumul excesiv de alcool, disensiuni între soți. Fapte cu atît mai grave cu cît ne pregătim să sărbătorim marele praznic al Învierii, iar a lua viața cuiva este un păcat ce nu-și mai află iertare. Ce cred băcăuanii despre cei ce au comis aceste crime și care ar putea fi resorturile intime care i-au împins spre astfel de gesturi extreme?
Carmen Popa, 23 de ani, casnică: „Părerea mea despre aceste fapte bineînțeles că nu este bună. Cu siguranță au fost influențați de ceva rău, de sărăcie poate, sau cine știe? Numai ei știu de ce au făcut acest gest nesăbuit”.
Camelia Stan, 35 de ani, întreprinzător privat: „Poate viața asta grea și mereu cu probleme i-a determinat să facă așa ceva. Și educația poate fi o cauză. Depinde în ce mediu au crescut, în ce familii. Este un mare păcat, dar ei știu cel mai bine de ce au făcut asta și nu avem voie să-i condamnăm pentru că, are cine să-i condamne, poate, chiar Dumnezeu”.
Ioan Dobraniș, 58 de ani, pensionar: „Pentru mine, este clar că nu au credință în Dumnezeu, nu au morală, dar în primul rînd n-au suflet. Omul este cea mai slabă ființă de pe Pămînt și cade ușor în păcat. Cauzele ar fi și sărăcia, dar, mai ales lipsa de educație”.
Lămîița Falat, 45 de ani, casnică: „Depinde. O cauză mai des întîlnită în ultima vreme este alcoolul, dar mai pot fi și unele neajunsuri. Indiferent de cauză, oricum nu este nici corect și nici normal să facă un asemenea gest. Cred că acești oameni nu au credință în Dumnezeu”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns