Spitalele băcăuane se confruntă din nou cu o gravă criză a sîngelui, accentuînd dificultățile de tot felul în care se zbate sistemul de sănătate publică. Numărul donatorilor a scăzut drastic, din cauza compensațiilor modice (doar 200.000 de lei la o donare), cît și a diminuării interesului băcăuanilor, tot mai afectați de scăderea nivelului de trai. Este pusă astfel, în pericol, viața multor pacienți aflați în stare critică. Cum vedeți ieșirea din criză?
Anonim: „Probabil, oamenii nu mai donează sînge pentru că nu sînt bine plătiți. Cred că acest fapt a dus la această criză de sînge din spitalele băcăuane. Deci, singura soluție ca să se atragă donatori este o plată mai bună pentru fiecare donare”.
Aurelia Condurache, 64 de ani, pensionară: „Vă spun sincer că eu nu am donat niciodată sînge și asta pentru că sînt bolnavă, am avut tot felul de probleme și efectiv nu am ajuns să o fac, dar cei care pot să doneze să o facă pentru a se ieși din această criză. Chiar și cei care donează vor avea nevoie de sînge mai devreme sau mai tîrziu”.
Valeriu Bădilă, 58 de ani, pensionar: „Cu ceva timp în urmă am donat și eu sînge, dar acum sînt bătrîn și bolnav și nu am mai fost. Pe timpuri se dădeau 50.000 de lei pentru o donare și o masă. Dacă acum se dau 200.000 de lei eu cred că este suficient. Sînt bani buni și lumea ar trebui să doneze sînge pentru că este nevoie de el”.
Ancuța Ciobănică, 23 de ani, studentă: „Să dea statul mai mulți bani la donatori. Asta este soluția pentru a atrage mai mulți oameni. Nu am donat niciodată pentru că mi-a fost frică, dar și pentru că nu sînt de acord să-mi dau sîngele”.
A consemnat Geanina ISTRATE
Lasă un răspuns