Cine are în casă un papagal știe că această pasăre e gravă fără explicații. De obicei, omul – care-i cel mai apt animal pentru gravitate – nu este astfel fără a fi privit de cineva sau fără a fi în fața camerelor de televiziune, unde-și poate îngădui să fie prezumțios și autoritar. Papagalul o face din instinct, iar omul din imitație. El pornește de la premisa că cine vorbește este neapărat superior, așa cum procedează ministrul Vasile Dîncu atunci cînd se rățoiește la liberali. Dacă are o asemenea credință, atunci fie că el nu aude corect ce vorbesc alții, fie că nu înțelege, fie că o face pe idiotul. Nu găsesc altă explicație atît timp cît dumnealui apelează la verbiajul bolșevic al calomniei, desconsiderării și imputării fără motiv a unui trecut de care nu e străin nici domnia-sa și nici partidul pe care-l reprezintă. Se vede treaba că domnul Dîncu poartă ochelari de privit înapoi. Idee bună, de altfel, pe care o așteptam de multă vreme, deoarece – așa cum ne învață istoria, cînd reușește să ne învețe ceva – cea mai bună metodă de a privi înainte o constituie capacitatea de a avea în fața ochilor trecutul. Dar tot trecutul! Dobîndind puterea de a vedea îndărăt (să zicem pînă prin 1990-1996), ar observa că aceleași cauze provoacă aceleași efecte, că sărăcia, lipsurile de tot felul (medicamente, investiții în învățămînt, cultură, sănătate), șomajul, devalizările de bănci, falimentul industriei și mișcarea greoaie a agriculturii provoacă explozii sociale cu regularitate în același fel ca și în anii anteriori. Dacă el și liderii aflați la guvernare utilizează asemenea ochelari, ar trebui să scape de o gravă maladie a vieții politice: MIOPIA. Ar putea vedea că Ministerul Informațiilor este o structură care nu știm cui anume duce informații, pe cine și ce informează, precum și dacă nu cumva este o instituție plămădită sub pulpana fostei securități. Ascultarea telefoanelor (fapte dovedite de atîtea ori) să fie, oare, o fantasmagorie? Nu e de crezut!
Guvernanții noștri s-au obișnuit (obicei sovietic, prin excelență) să dea imediat o replică oricărui semnal critic venit de la partidele de opoziție sau de la societatea civilă, parcurgînd drumul de la insultă (numărarea ouălor domnului Adrian Năstase, de pildă), pînă la disprețul și desconsiderarea celor care emit asemenea semnale. Ca niște papagali, nu fac altceva decît să sporească vorbele, sintagmele și gama de invective de care auzul ni-i sătul. Nu numai că nu primesc și nu privesc constructiv o critică reală din plan intern, dar mai neagă și realitățile atît de evidente atunci cînd un organism internațional atrage atenția asupra unor fenomene bine cunoscute. Raportul USAID (dat recent publicității în Statele Unite) atrage atenția asupra corupției din sistemul juridic, a subordonării politice a acestuia, încălcării drepturilor omului etc. Doamna Rodica Stănoiu sare imediat la gîtul americanilor, afirmînd că „nici una dintre afirmațiile Raportului USAID nu se regăsește în raportul Comisiei Europene pe 2001, care prezintă la superlativ situația reală a justiției din România”. De parcă americanii ar avea vreun interes obscur. Cum n-au, au scris corect în rapoartele lor ceea ce știm și noi toți foarte bine; judecători și procurori corupți, mită primită prin intermediul avocaților, pătrunderea în corpul judecătoresc a multor foști milițieni cu mentalități discreționare, șpăgi oferite pentru ocuparea unor posturi de magistrați, avocați, notari, lipsa controlului societății civile, care nu e implicată în nici un fel, răspunsuri slugarnice la apelul politicului (a se vedea procesele pierdute de România la Curtea Europeană de Justiție), puținătatea judecătorilor, nevoiți să rezolve zilnic mormane de dosare și să adopte foarte repede hotărîri care ar trebui îndelung gîndite etc. Să nu mai vorbim de spațiile unde se desfășoară actul de judecată, de mizeria reală din fiecare încăpere, de insignifianța ceremonialului care ar trebui să dea prestanță și demnitate actului de justiție și judecătorilor. Sub mîna doamnei Stănoiu justiția nu numai că este oarbă, dar și obedientă față de oamenii politici care i se furișează pe sub balanță. Ar fi altfel posibil să fie liberi un Sever Mureșan, frații Păunescu, fostul ministru al Finanțelor, Danielescu, Marcel Ivan, Răzvan Temeșan, Bebe Ivanovici, Ioan Stoica (tatăl Caritas-ului) și mulți alții, care au trecut ca gîsca prin apă prin hățișurile justiției? Pe care au sfidat-o și batjocorit-o tocmai datorită neputințelor ei. Degeaba se arată ofensată doamna Stănoiu și refuză a medita asupra semnalelor conținute în Raportul USAID. Adevărurile sînt mult prea dureroase ca să le expediezi într-o propoziție și să-i inviți pe americani să-și vadă de ale lor, că de ale noastre are ‘mneaei grijă! Asemenea vorbe am mai auzit noi încă de pe vremea „neamestecului în treburile interne”. A repeta – cu alte cuvinte – aceleași vechi sloganuri este o boală papagalicească. Numai papagalul repetă mereu ceea ce știe de mult. Se vede treaba că miniștrii guvernului Adrian Năstase s-au molipsit și deprins atît de mult cu boala papagalilor, încît le-a devenit organică. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns