Arareori intr-o viata de om mi-a fost dat sa traiesc cu atita intensitate emotii provocate de gratiile copilariei, de fericita ei candoare, cum mi s-a intimplat vizitind expozitia de tapiserie a doamnei Calin Veronica, de la Galeria Velea (vis-a-vis de restaurantul militar). Inainte de a lucra cu mina, aceasta minunata femeie lucreaza cu sufletul. Astfel, opera ei de arta devine o stofa a naturii brodata de imaginatie. Trebuie sa ai o inima curata pentru a face din obiectul de arta vizuala, destinat ambientului casnic, un impuls pentru a retrai sentimente si amintiri pastrate in adincul fiintei tale ca repere ale puritatii, pacii si fericirii sufletului tau. Socot ca numai inima are puterea de a da un pret nemaipomenit unor obiecte gindite cu sufletul. Caci spre suflet se deschid toate „ferestrele” obiectuale tesute de mina acestei inspirate artiste. Cit as vrea ca in fiecare casa de om bun sa „domneasca” pe perete o „Fereastra cu muscate”, o „Fereastra a bunicii”, ori o „Mireasa”, care sa-ti aduca mereu aminte ca puritatea exista, ca doar aceasta iti poate micsora grijile intunecate! Si atunci, din adincul fiintei tale navalesc sentimente curate, ca niste poeme rezonante cu sufletul. Sentimentele nu sint, oare, partea cea mai luminoasa a vietii noastre? Cind isi are izvorul in puritate si candoare ingereasca, farmecul unui obiect de arta lasa urme adinci. Intelegi, poate, atunci de ce spunea Kandiansky ca „arta este dorul de Dumnezeu”. De aceea, imi spun ca fara artisti ne-am indoi de frumusetea vietii si ne-ar fi mult mai greu sa ne descoperim pe noi insine. Da, nimicnicia noastra, tristetea noastra, deceptia, insuccesele, turpitudinea noastra nu se cade sa ne orbeasca intr-atita incit sa ne obtureze vederea limpede a frumusetilor lumii, ori a neprihanirii. Macar atita.
Pentru ca ne aduce aminte ca mai exista fiinte iubitoare si creatoare de frumos, sarut-mina ta lucratoare de minuni, domna Veronica!
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns