Apelam adeseori la clasici pentru a intelege, defini si directiona timpul sub care ne aflam, pornind de la adevarul conform caruia nu e nimic nou sub soare, iar ceea ce voim sa facem astazi au mai incercat si altii, cu mult inaintea noastra. In urma cu mai bine de o suta douazeci de ani, gazetarul prolific si vizionar, care se numea Mihia Eminescu, scria: „Nimic nu e mai periculos pentru constiinta unui popor, decit ridicarea in sus a demeritului”. De ce l-am citat pe ilustrul condeier intr-un context politic, cel prezent, marcat de evolutii si evenimente contradictorii, care ne mentin intr-un climat de incertitudine si asteptari intrebatoare? Pentru ca astazi se implinesc 159 de ani de la nasterea marelui poet si jurnalist, cel ce avea sa ne mai spuna, in cugetarile sale transmise noua prin testamentul politic: „Un rau politic se poate vindeca pe cit timp putini il vad; cind il vede toata lumea, el nu mai e de vindecat”.
Realism si scepticism? Amindoua, deopotriva. Naravurile politicianiste au radacini adinci, sint greu de smuls si nu pot fi abadnonate la lada de gunoi a istoriei. Fascinatia puterii, cu foloasele ei cu tot, e cea care inspira si determina atitudini, fapte, conduite. Exemplele pot fi luate din actualitate si trecute prin mesajele trecutului. De fiecare data si fara exceptie interesul – de partid, de grup sau personal, a fost si a ramas cel care a dictat si a impus regulile jocurilor. Imposibila Coalitie Stinga-Dreapta, cea care s-a instalat la Putere in urma scrutinului din urma cu mai putin de doua luni, vine sa confirme regula despre care acelasi Eminescu spunea: „Societatea e cimpul schimbarilor vecinice, al luptelor pentru existenta si suprematie, un bellum omnium contra omnes”. Fanfaronada preelectorala a protagonistilor, care pentru a accede in postura de invingatori si in demnitatile inalte mult-rivnite ne-au promis marea cu sarea, Luna si Pamintul, stelele de pe cer si tot ce s-a mai putut invoca, toate acestea, asadar, s-au rasuflat si s-au spart ca niste baloane de sapun la cel dintii contact cu realitatea nefardata. „Cind o societate contracteaza necesitati noua, ea trebuie sa contracteze si aptitudini noua”, ne mai spunea acelasi gazetar. Ceea ce nu prea se intimpla, astazi, cu noi. Disensiunile si asperitatile acestui mariaj incheiat in formula uniunii consensuale
au iesit deja la vedere, sint de notorietate publica si erodeaza credibilitatea acestui guvern care a incercat sa ne asigure ca stabilitatea si performanta ii vor fi punctele forte. Pina acum a reusit sa ne arate doar improvizatii si sa ne ofere doar amagiri. Confirmind, in termeni actuali, o alta previziune eminesciana: „Conditia neaparata a dezvoltarii pacinice e disciplina publica intemeiata fie pe respectul puterii publice, fie pe increderea ce o avem in oamenii insarcinati cu purtarea de grija pentru trebile comune”.
Iata, asadar, unul din punctele extrem de sensibile: purtarea de grija. Presedintele tarii ne indemna, cu putin timp in urma, sa traim mai bine. Parca am putea am face-o, fara a apela la bunele lui intentii machiavelice. Guvernarea premierului Boc se da peste cap de grija noastra incercind sa ne convinga de faptul ca bunastarea e posibila si cu mai putin si, in consecinta, in loc sa ne dea macar cu o mina, ne ia cu amindoua. O fi si asta vreo formula miraculoasa, cine sa mai stie?! Ceea ce stim deocamdata cu exactitate, ne vine de la acelasi ginditor prolific si de adincime: „Cele mai intelepte planuri ne-ncoronate de succes se numesc nerozii”. Are curajul, careva, sa-l contrazica? Deocamdata, adevarurile prezente nu lasa loc de comentarii; poate, doar, vechii zicale „va fi bine si la vara cald”.
Pastrind tonul si raminind la mesajele transmise noua de marele inaintas, la ale carui nume si memorie sa ne oprim macar si pentru o clipita, sa raminem in realitatea pe care a prefigurat-o in urma cu mai bine de un secol: „Intr-o tara de oameni declasati si moraliceste decazuti, statul nu poate fi decit icoana lor; el nu va fi un sanctuar, ci un lenociniu”
Alegerea ne apartine.
Lasă un răspuns