Procurorul general Vasile Alixandri a apreciat, în urma bilanțului activității pe anul trecut, că rata criminalității, de 425 la suta de mii de locuitori, situează județul Bacău cu mult peste media pe țară. Creșteri semnificative s-au înregistrat în ceea ce privește numărul cazurilor de omor, care s-au înmulțit, de la 66, în 2001, la 78, în 2002, precum și a celor de evaziune fiscală, unde creșterea a fost de aproape sută la sută. În ceea ce privește activitatea judiciară, procurorii, împreună cu polițiștii, acordă o atenție deosebită rezolvării cazurilor rămase cu autori necunoscuți, printre care se numără șapte omoruri, o tentativă de omor, două lovituri cauzatoare de moarte, șase vătămări corporale grave, cinci violuri și două tîlhării urmate de moartea victimei. „În acest moment, la nivelul județului, avem un deficit de nouă procurori, dintre care trei la Podu Turcului. Acest lucru nu ne afectează însă activitatea, iar anul trecut am avut chiar un procent de operativitate în rezolvarea dosarelor de 80 la sută”, a mai adăugat procurorul general al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Bacău. (Fl. C.)
Lasă un răspuns