• AGA de la SC „Transport Bistrița” a decis să modifice statutul societății, ceea ce a nemulțumit o parte a acționarilor din generația veche
Schimbarea Statutului SC „Transport Bistrița” decisă de către Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), care s-a desfășurat sîmbătă seara, pare să fi pus pe poziții divergente pe cel puțin o parte dintre acționari. Potrivit unor foști salariați ai societății ieșiți la pensie, acum acționari, gruparea formată din actualii angajați i-ar fi pus în fața faptului împlinit schimbînd Statutul fără să-i consulte. Mai mult, unele prevederi referitoare la modul de administrare a acțiunilor apărute în noul Statut par a nu fi pe placul unor acționari din vechea generație. „Totul a început în momentul în care unii pensionari și-au manifestat dorința de a-și vinde acțiunile, pe care le-au căpătat în 1992, cînd societatea s-a privatizat prin metoda MEBO. Atunci acțiunile societății au fost împărțite, în mod egal, între 133 de foști sau actuali salariați. Acum, gruparea formată din angajați a decis ca acțiunile să nu se poată vinde decît între noi, vînzătorul urmînd să primească din partea societății cel mult 150 de milioane de lei. Dacă acesta nu este mulțumit de ofertă, poate vinde, după 30 de zile, acțiunile unui cumpărător din afara societății, dar nu mai mult de 2% din acțiuni. Ori nu ni se pare corect ca cineva să ne impună cum, cînd și cui să îi vindem și, în plus, nu știm cît de benefic e ca societatea să devină, practic, una închisă”, ne-au declarat mai mulți acționari, actualmente pensionari, care au preferat însă, să-și păstreze anonimatul.
De partea cealaltă, Teodor Savin, directorul adjunct al SC „Transport Bistrița” spune că totul s-a făcut după litera legii. „Nu e adevărat că nu au fost anunțați de schimbarea Statutului. De altfel, acest a fost adoptat cu 110 voturi din 120 exprimate. Nu poți mulțumi pe toată lumea și, dacă o parte sînt nemulțumiți, să fie sănătoși”, ne-a declarat directorul adjunct Savin. Dorința actualilor salariați, din care o bună parte sînt șoferi, de a nu lăsa pe nimeni din afară să aibă un cuvînt hotărîtor de spus și, implicit, de a nu putea schimba nimic din ceea ce e acum e de înțeles, atît timp cît unii dintre ei cîștigă sume frumușele de pe urma călătorilor cărora li se iau banii pe bilet, dar atît. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns