– economiile au scăzut, dar volumul creditelor a crescut, spune BNR
Petru DONE
Nivelul restanțelor la creditele bancare ale băcăuanilor a crescut și în luna mai. Creșterea a ajuns la aproape 7,6 milioane de lei, dar a reprezentat mai puțin de jumătatea din creșterea înregistrată în aprilie și încă departe de recordul atins în septembrie 2012. Astfel, restanțele au ajuns la aproape 526 de miloane de lei, față de aproape 518 milioane cu o lună înainte. Această situație se află în tandem cu o altă evoluție, care ține pasul lună de lună cu prima: a economiilor băcăuanilor în băncile comerciale. Economiile au fost mai mici, la sfârșit de mai și au ajuns la numai 7,4 miliarde de lei, de asemenea aproape de un record al tuturor timpurilor înregistrat în luna septembrie 2012 – așa cum rezultă din situația făcută publică de Banca Națională a României (BNR).
Volumul total al creditelor solicitate băncilor a crescut, însă, dar la sfârșitul lunii mai a rămas tot pe aproape de 4 miliarde de lei, mai mare însă cu aproape 35 de milioane de lei față de luna aprilie. Băcăuanii au solicitat băncilor credite în lei de peste 2 miliarde de lei, iar în valută la echivalentul a 1,8 miliarde de lei. În schimb, disponibilitățile la vedere, depozitele pe termen și depozitele rambursabile după notificare și altele sunt în valoare de aproape 7,43 de miliarde de lei. Cel mai mare volum al creditelor, fie în lei, fie în valută, este cel al creditelor curente, aflate în preluare sau rambursare.
Creditele restante rămân, în continuare, mai mici decît economiile, dar de 13,95 de ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adică față de începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de înțeles că rezidenții au cel mai mare volum de credite, de peste 1,83 de miliarde de lei, pe când nerezidenții stau puțin peste 1,80 de milioane de lei.
Problema cea mare rămân, în continuare, și pe piața băcăuană, creditele pentru consum ale populației, de peste 450 de milioane de lei în ambele tipuri de valută, în timp ce pentru locuințe s-au cerut numai 466 de milioane de lei, iar pentru alte scopuri doar 6,6 milioane (în scădere față de luna aprilie). Cel mai mare volum de credite apare, însă, în contul agenților economici, adică peste 904 milioane de lei, în moneda națională sau echivalentul în valute.
La capitolul disponibilități, putem vorbi de economii importante și în cazul firmelor și al instituțiilor. Acestea aveau în cont depozite în valoare de aproape 75 de milioane de lei, în scădere față de luna aprilie. Populația deține, însă, ponderea, ca de obicei, la sfârșitul lunii ianuarie suma fiind de peste 860 de milioane de lei (în ușoară creștere).
Lasă un răspuns