Acționarii societății de Investiții financiare Moldova care nu și-au încasat dividendele cuvenite în ultimii trei ani au mari șanse să le piardă. În Adunarea Generală a Acționarilor de la finele lunii martie, în care se va discuta bilanțul pe anul 2002, există și această propunere, care întrunește condițiile legale de aplicare. Dividendele neîncasate vor ajunge în fondurile proprii ale fostului FPP II. Pînă acum, SIF Moldova a recurs la distribuirea prin poștă a dividendelor cuvenite acționarilor. Din toate modalitățile aplicate de SIF-uri, aceasta s-a dovedit cea mai eficientă, cel puțin pînă acum. Dar chiar și în cel mai bun an din punct de vedere al distribuției, 2001, procentul de distribuție nu a trecut de 92% pe total, cu o marjă peste medie în orașe, dar sub această limită la sate.
În fiecare an, o parte din dividende rămîn în visteria SIF-ului, din diverse motive. În primii ani de după marea privatizare, unii dintre cuponari și-au vîndut acțiunile cui s-a nimerit, la colț de stradă. Dar nu toate acțiunile fostului FPP II Moldova au putut fi valorificate. Astfel, nici proprietarii inițiali nu au ridicat dividendele și nici cumpărătorii. Așa că banii au rămas în conturile gigantului financiar. Alți acționari și-au schimbat domiciliul, dar n-au comunicat acest lucru. În aceste situații, banii au fost expediați, dar distribuitorul i-a returnat, negăsind destinatarul. O ultimă situație de acest fel îi privește pe milioanele de mici acționari care au primit la compensările dintre SIF-uri și Fondul Proprietății de Stat cîteva acțiuni. Aceștia nu au fost prinși în acțiunea de distribuire prin poștă din cauză că sumele sînt mici. Acei acționari puteau să-și ridice dividendele de la instituție, dar cei mai mulți nu și-au bătut capul cu cîteva sute sau mii de lei. La nivelul firmei, însă, suma totală nu este de neglijat.
Indiferent de situația care a făcut ca banii să rămînă în conturile SIF Moldova, în AGA din luna martie se va cere acceptul ca dividendele neîncasate în ultimii trei ani să fie prescrise și transferate în conturi ca fonduri proprii. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns