Primăria Bacău a emis ordinul de începere a lucrărilor la Calea Moinești, proiect în care intră inclusiv modernizarea din temelii a pasarelei de la Mărgineni. Lucrările au termen de finalizare de zece luni.
Ștefan POPA
Primăria municipiului Bacău a emis ordinul de începere a lucrărilor la proiectul „Modernizare Calea Moinești”, finanțat din fonduri ale Uniunii Europene. Acesta este cel de-al treilea proiect în infrastructura rutieră, din punct de vedere al complexității din municipiul Bacău, după podul Șerbănești și pasajul subteran. Contractul de lucrări pentru lucrări a fost semnat de Primăria Bacău și asociația de firme conduse de Conextrust SA Bacău la sfârșitul anului trecut. Durata de execuție este de zece luni, iar lucrările vor fi realizate de SC Conextrust SA, Bacău – SC Construcții Feroviare Drumuri și Poduri SRL– SC Amici SA Bacău – SC Servrut Construct SRL.
Complexitatea lucrărilor va impune restricționarea circulației în zona cuprinsă între podul peste râul Trebeș și intersecția străzilor Mioriței și Energiei. Pe tronsonul menționat, restricțiile de circulație se vor aplica secvențial, în funcție de stadiile lucrărilor. Restricțiile secvențiale vor fi anunțate din timp, de către constructor și autoritatea publică locală și vor fi semnalizate cu panouri și indicatoare rutiere specifice.
Rute alternative
Conducătorii auto au la dispoziție patru rute alternative. Astfel, traficul de tranzit Moinești – Bacău și Bacău – Moinești se va devia pe ruta Strada Arcadie Șeptilici – Strada Narciselor – Calea Republicii (cu acces în DN2). Traficul local se va devia pe ambele sensuri spre trecerea la nivel de cale ferată și pasajul rutier subteran Oituz – Ștefan Gușe, cu acces în străzile Constanței, Ștefan Gușe, Arcadie Șeptilici, Oituz, Gării. Traficul în zona intersecției Mioriței – Energiei se va devia pe Strada Nordului – Strada Erou Hasan – Strada Gării. Strada Nordului va reveni la dublu sens de circulație, pe întreaga perioadă de realizare a lucrărilor.
Lucrări complexe
Valoare totală a acestui proiect este de 38.970.476 lei, iar lucrările de modernizare constau în: modernizarea pasajului Mărgineni (lărgirea pasajului de la două la patru benzi de circulație, realizarea de piste pentru bicicliști, asigurarea iluminatului public), modernizarea Căii Moinești (reabilitarea căii de rulare, construcția de piste pentru bicicliști, reabilitarea trotuarelor etc), extinderea podului peste pârâul Trebeș (refacerea structurii de rezistență, extinderea de la două la patru benzi, realizarea de piste pentru bicicliști), precum și amenajarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Energiei, Mioriței și Calea Moinești. Efectele investiției se vor resimți în fluidizarea traficului, reducerea costurilor, creșterea siguranței rutiere, eliminarea riscului de inundații în Cartierul CFR.
Lasă un răspuns