Am o virsta care imi permite sa vorbesc in cunostinta de cauza despre Revolutia din Decembrie ’89. De asemenea, ma numar printre cei care au iesit in strada atunci, cind inca nu se stia cine va cistiga confruntarea. Am refuzat orice legitimatie sau certificat de participant la Revolutie si nu m-au preocupat vreodata beneficiile de care as putea profita. Asa am simtit eu atunci si dupa aceea: am iesit in strada pentru ca am vrut sa fac asta si eram constient de posibilele urmari ale actiunii mele. Drept pentru care nu am vazut rostul unor privilegii, dar nici nu le-am contestat atunci cind ele au fost cerute de cei alaturi de care m-am aflat in 1989. A fost optiunea libera si corecta a fiecaruia…
Dupa aproape 20 de ani, iata ca incep sa am indoieli asupra intimplarilor de-atunci. Miercuri, Justitia democratica din Romania l-a trimis dupa gratii pe generalul Victor Stanculescu. L-am criticat adeseori, dupa 1990, atunci cind ocupa functii publice. Insa de faptele lui din 21 – 25 Decembrie 1989 nu m-am indoit vreodata. Fara acest personaj, acum traiam alte vremuri (daca mai traiam…). Piciorul lui in ghips a devenit o imagine plina de intelesuri pentru acele momente dramatice. Decizia sa de a retrage armata in cazarmi cind Ceusescu se mai afla inca in Comitetul Central, jocul periculos prin care l-a convins pe dictator sa urce in elicopterul care urma sa-l duca in fata plutonului de executie si cuvintele celui condamnat la Targoviste prin care il numea tradator nu pot fi uitate de cei care au trait Revolutia. Nu stiu ce dovezi au avut judecatorii. Nu stiu ce martori au declarat ca este vinovat de cei 73 de morti de la Timisoara. Stiu doar ca in tratatele de istorie, peste decenii sau secole, numele generalului Stanculescu va figura pe locurile cele mai importante. De asemenea, ma intreb cum va fi judecata de timp generatia de-acum si structura politica de astazi, cea care a condamnat o parte din Revolutia Romana. L-am transformat in erou national pe un securist tradator precum Pacepa, ii dam pensie de general din fondurile actualului Serviciu de Informatii Externe, l-am despagubit pentru colectii de tablouri obtinute pe vremea cind ineca in singe revoltele taranilor munteni ce nu se dadeau colectivizati si – in schimb! – il umilim si il degradam pe unul dintre cei mai respectati militari din tara asta, omul care a schimbat mersul Revolutiei si a asigurat victoria celor ce luptau pentru libertate. Nu stiu ce pacate imense are, insa blestemul abatut peste el pare fara sfirsit. Dupa sinuciderea sotiei, iata ca este acum incarcerat alaturi de detinutii de drept comun, ca un criminal, fara sa se puna in balanta miile de vieti pe care le-a salvat dind ordine istorice.
In haosul si nebunia din zilele Revolutiei, fiecare participant a decis si a actionat sub presiunea momentului. Daca am fi stiut ca dupa doua decenii se vor cuantifica doar erorile (multe dramatice, altele tragice, insa asumate ca fapte istorice), poate am fi stat inchisi in case, ascunsi in debarale, asteptind sa vina rusii sau americanii (astia erau ocupati cu masacrarea panamezilor…) sa faca ordine in Romania. Intr-un asemenea scenariu, pe cine ar mai fi condamnat justitia de astazi?…
Stefan RADU
Lasă un răspuns