are foto cod „ferd”: Maria Gigliola Ceunas va conduce una din cele mai prestigioase institutii de invatamint din Bacau
Concursul pentru postul de director al Colegiului National „Ferdinand I”, organizat de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, a fost cistigat miercuri, 5 noiembrie, de Maria Gigliola Ceunas, care a obtinut in urma evaluarii 125 de puncte, in defavoarea contracandidatei Carmen Rusu, actualul director interimar, care a insumat doar 71,75 de puncte. Candidata nepromovata spune ca s-a gindit si la posibilitatea de a depune contestatie dar ca nu a luat inca o decizie in acest sens. „Deocamdata nu pot spune decit ca rezultatele m-au surprins si ca subiectele au fost diferite in privinta continutului. Pentru contracandidata mea au fost intrebari din legislatia scolara curenta, iar toate subiectele de legislatie de la mine din foaie au fost din legislatia anexa, cu care un director se confrunta mai rar. Senzatia mea a fost ca in evaluare comisia a fost favorabila doamnei Ceunas. Ma indoiesc cinstit ca CV-ul doamnei este mai bogat decit al meu. Mi se pare ca am fost depunctata si la prezentarea proiectului managerial unde gradul de subiectivitate poate sa fie mai mare”, a comentat Carmen Rusu, la aflarea rezultatelor concursului. Inspectorul scolar general adjunct Brindusa Popescu, presedinta comisiei de concurs, spune ca evaluarea a fost cit se poate de corecta si ca directorul interimar Carmen Rusu n-ar avea nicio sansa de cistig la o eventuala contestatie, pentru ca la evaluarea din legislatia, nu a raspuns corect decit la o intrebare din cinci. Pe linga testul din legislatia scolara, concurentii la un post de director au avut de tradus un text intr-o limba straina. Proba finala a fost evaluarea proiectului managerial de dezvoltare institutionala si a CV-ului.
O birladeanca la conducerea „fernandistilor”
Maria Gigliola Ceunas preda limba si literatura româna la Colegiul National „Ferdinand I”, ca profesor titular, de 11 ani, de cind s-a mutat in Bacau, din orasul natal Birlad. Are „la activ” un curs de managment, carti si articole de specialitate publicate. Birladeanca a ales sa candideze pentru postul de conducere, la virsta de 37 de ani, intr-un moment destul de dificil pentru prestigioasa institutie de invatamint liceal din Bacau. „Am candidat pentru ca destinul meu profesional este legat de aceasta scoala si pentru ca tin la ea, la colegi si la elevi. Urmeaza o perioada dificila pentru ca ne aflam in plina reabilitare a cladirii, care nu tine neaparat de noi. Apoi, se prevad niste schimbari in ceea ce priveste legislatia scolara si se asteapta momente nu tocmai simple, peste care speram sa trecem cu bine. Ma bazez ca avem un colectiv valoros”, a declarat Maria Gigliola Ceunas. Cistigatoarea concursului pentru postul de director al Colegiului National „Ferdinand” spune ca pentru inceput colectivul institutiei de invatamint preuniversitar trebuie sa „lucreze” putin la capitolul comunicare. „Daca se cultiva o atmosfera de incredere, de comunicare, de competitie, in sensul bun, lucrurile vor merge foarte bine. Pe partea de comunicare trebuie lucrat”, a conchis Maria Gigliola Ceunas. In prezent colectivul scolii este format din 70 de profesori, dintre care 67 sunt titulari.
Lasă un răspuns