• FSC și-a pus în gînd să îi facă gospodari pe băcăuanii din Vîntului și Izvoare și pe buhușenii din Colonia Bistriței • în cîteva luni, locuitorii din aceste zone, își vor face curățenie prin cocioabe împreună cu voluntari din cadrul FSC • partener în acest proiect, Asociația Romstar va trebui să ducă muncă de lămurire cu rromii din aceste zone pentru a-i face să își suflece mînecile și să se apuce la treabă
Floricele în fața casei, iarbă de gazon, uși proaspăt vopsite, ferestre strălucind de curățenie și pereți mirosind a var proapăt. Cam așa ar trebui să arate peste cîteva luni casele din cartierele Izvoare și Vîntului din Bacău și cele din Colonia Bistriței din Buhuși. După ce a văzut cam în ce hal arată acum locuințele din aceste zone, Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) din Bacău și-a pus în gînd să îi convingă pe locatari să pună mîna pe mătură, pensulă și bidinea și să își facă un strop de curățenie în preajma locuinței. Proiectul demarat în aceste zile de FSC poartă denumirea „Cartiere mai bune” și este cofinațat de Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) pentru Romania. „Un număr de alte zece instituții și asociații nonguvernamentale din Bacău și Buhuși sînt parteneri în derularea acestui proiect, a cărui valoare totală se ridică la 75.000 de dolari”, ne-a declarat Gabriela Achihăi, președintele FSC. Ea a mai explicat că, într-o primă etapă, va fi efectuat un studiu privind problemele cu care se confruntă locuitorii acestor zone din Bacău și din Buhuși, precum și necesitatea construirii unor noi spații de locuit în aceste zone. „Problema cea mai mare în aceste cartiere o reprezintă locințele care fie că trebuie reparate, fie că lipsesc cu desăvîrșire. Dacă rezultatele studiului vor scoate la iveală oportunitatea construirea unor alte locuințe în aceste zone, vom încerca să găsim și fonduri pentru ridicarea lor. Deocamdată, am considerat că trebuie să ne ocupăm de starea în care se află actualele imobile din Izvoare, Vîntului sau Colonia Bistriței”, a mai spus Gabriela Achihăi.
Un grup de voluntari din cadrul Asociației Romstar, organizație care se numără printre partenerii acestui program, umblă acum din casă în casă să îi convingă, pe limba lor, pe rromii din din aceste zone că trebuie să își suflece mîinecile și să se apuce de treabă. Ceilați locatari au intrat în grija FSC. Ca să demonstreze că sînt, totuși, bune mame și femei gospdine, un grup de 50 de participante la programul „Gata Dispus și Capabil”, vor participa ca volunatare la desfășurarea acestui program. Cu pensula și găleata de var în mînă, vor merge din casă în casă și vor vărui, împreună cu locatarii, pereții caselor din Izvoare, Vîntului și Colonia Bistriței. „Pînă în toamnă, aspectul acestor case se va schimba radical. Vor fi proaspăt văruite și vor avea chiar și straturi de flori în fața casei”, a mai spus, plină de optimism, președinta FSC. Rămîne de văzut cît de mult îi va ține hărnicia pe asistații social din Izvoare, renumiți pentru mizeria de care se înconjoară și pentru iuțeala cu care reușesc, în numai cîteva luni, să transforme într-o cocioabă orice imobil în care își găsesc adăpost. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns