Doi şoferi care au băut peste măsură au fost autorii a două accidente grave care s-au petrecut miercuri în judeţ. Teodor M., de 28 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe strada 9 Mai, însă pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp electric.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. El este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală. Aceeaşi acuzaţie i se aduce şi lui Dumitru P., de 46 de ani, din judeţul Neamţ care, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 156 A, din comuna Balcani, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un biciclist, pe care l-a acroşat. Biciclistul a fost transportat la spital, iar şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,31mg/l alcool pur în aerul expirat. (Florin C.)
Lasă un răspuns