Sute de credinciosi bacauani au participat la slujba de binecuvîntare oficiata de PS Episcop Ioachim Bacauanul, in biserica ”Învierea Domnului” din cartierul Miorita al municipiului Bacau. Astfel, dupa 14 ani, preotii si credinciosii din zona Miorita, care s-au rugat în demisolul sfîntului lacas, se pot inchina si ruga in biserica mare din acest cartier, devenita luni seara, fie si pentru cîteva ceasuri, o adevarata catedrala arhiepiscopala. Dupa impresionanta slujba, PS Ioachim înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a slujit slujba Deniilor din ziua a doua a Saptamînii Mari, urmata de un cuvînt de învatatura, specific perioadei Postului în care ne aflam. In cuvintul sau, episcopul a tinut sa aminteasca de incarcatura sentimentala a inaugurarii unui locas de cult dedicat marii sarbatori a Crestinatatii in ajunul celebrarii acesteia. Prezent la eveniment Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacau, s-a declarat fericit pentru faptul ca este „contemporan cu un asemenea eveniment”, dat fiind faptul ca biserica ”Învierea Domnului” ce domina municipiul Bacau prin pozitia si dimensiunile ei, este una dintre cele mai mari construite în acest oras, avînd ca prototip proiectul Catedralei ”Înaltarea Domnului”, cu o capacitate interioara ce permite accesul a peste 1000 de persoane. La rindul sau, preotul paroh, Dinu Petru, cel care a coordonat lucrarile de constructie inca din anul 1991, cind s-a pus piatra de temelie, a amintit ca multi dintre cei care si-au dat obolul pentru biserica s-au mutat la Domnul, iar cei care azi au bucuria sa vada ctitoria in faza ei de final, vor purta recunostinta sacrificiului facut.
În momentul de fata, biserica este pictata în întregime, în tehnica fresca de pictorul Mihai Chiuaru, este pavata în interior cu marmura si granit, fiind si dotata cu mobilier de lemn sculptat în stil moldovenesc. (Pr. C.Gherasim)
sorin ionescu a zis
Cinste si sincere felicitari,pentru aceasta grandioasa opera pe cale a fi finalizata,pentru neobositul preot paroh Dinu Petru,sa nu-l uitam insa nici pe parintele Munteanu Mircea,Sarbatori Pascale in liniste si bunastare pentru toti cei care au contribuit material la ridicarea acestui monument istoric inchinat celui mai important eveniment care domina crestinatatea „INVIEREA LUI HRISTOS”.
Ma domina totusi o mahnire,ca aceasta sfanta lucrare nu a fost ajutata de mai marii urbei si nici a BOR,asa cum a fost ajutata Biserica „Sfantul Dumitru”,cu toate acestea li s-a oferit tot lor onoarea de a prezida festivitatea de „taiere a pamblicii”,de fapt o obsesie a contemporaneitatii romanesti.