Unde altundeva mai multă tihnă în rugăciune și zăbovire pentru pomenirea celor adormiți întru Domnul, dacă nu în biserica în care ai primit taina Sfântului Botez. Aici a venit, la un an de la mutarea la cele veșnice a părintelui său, Nicolae, și Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul. Locașul de cult din Stănița a devenit astăzi, ”pentru o jumătate de zi”, cum a precizat ierarhul, Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Pentru că, la ceas de rugă, i-au fost alături membrii familiei mici, maica stareța Iosefina de la mănăstirea Văratec, ieromonahi și preoți, credincioși din diferite zone ale țării, precum și membrii ai ”familiei mari”, cum îi definește Preasfinția Sa pe cei care susțin și se implică în viața Bisericii. Vizibil afectat și profund implicat în acest moment de rememorare a celor care l-au dăruit acestui pământ spre a sluji cu timp și fără timp în Biserica lui Hristos, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de pomenire, în cadrul căreia, alături de părinții săi duhovnicești mutați la cele veșnice, au fost pomeniți și părinții trupești. Pe buzele ierarhului au revenit nume consacrate ale vieții duhovnicești moldave, părintele Ioanichie, părintele Cleopa, ieroschimonahul Paisie și alții, dimpreună cu marii săi dascăli întru teologia universitară, precum părintele Dumitru Stăniloae ori profesorul Olivier Clement. Un șirag de nume binecuvântate ale spiritualității românești și universale, deopotrivă, mărgăritare ale Ortodoxiei, care, fiecare în felul său, au marcat definitiv destinul episcopului ce păstorește astăzi una dintre cele mai vechi și emblematice eparhii ale țării. La sfârșitul slujbei, Preasfinția Sa a ținut și un scurt cuvânt de învățătură. ”Ce-ar mai fi de adăugat acum, după Dumnezeiasca Liturghie, când am trăit laolaltă, în comuniune, aceste momente de rugăciune pentru cei vii și pentru cei adormiți pe care îi purtăm fiecare în inimile și sufletele noastre”, a precizat ierarhul, care mulțumind celor ce i-au fost alături, a adresat și un îndemn: ”În casa fiecărui creștin ar trebui să fie adevărate icoane cu părinții care ne-au dat viață, alături de părinții duhovnici”. Ziua de prăznuire a Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril s-a încheiat la cimitirul din Stănița, acolo unde își dorm somnul de veci, părinții trupești ai Preasfinției Sale. Cunoscut, apreciat și iubit în satul natal, ca de altfel în întreaga Eparhie, înainte de a pleca, ierarhul a mai zăbovit la mormintele altor creștini mutați la cele veșnice, rugându-se alături de familile acestora spre mângâierea și întărirea lor sufletească.
Lasă un răspuns