Termenul pentru finalizarea lucrarilor de la Sala polivalenta “Nadia Comaneci” din Onesti a fost stabilit pentru 15 decembrie, dupa cum au precizat reprezentantii municiplitatii onestene si ai constructorului, firma TIAB Piatra Neamt. Directorul acestei societati, Ioan Pirlaoga, a sustinut ca, pentru executant, finalizarea lucrarilor la termenul stabilit “a devenit o chestiune de ambitie si mindrie”, chiar daca firma nu este din Onesti. “Cred in seriozitatea acestei firme, la care se afla si foarte multi muncitori de la TIAB Onesti – ne-a declarat Constantin Florian, viceprimarul Onestiului. Banii necesari au fost virati, forta de lucru exista, iar lucrarile merg intr-un ritm acentuat. Toate echipamentele sportive pentru gimnastica, handbal, volei, badminton, box, baschet, tenis si alte sporturi sint deja depozitate in incinta salii si asteapta sa fie amplasate pe pozitiile corespunzatoare”. La inaugurarea salii, si-au anuntat deja prezenta ministrii Valerian Vreme si Elena Udrea, precum si alti demnitari din Onesti, din judetul Bacau si din tara. Insa nu a fost fixata data cind va avea loc inaugurarea obiectivului. “15 decembrie este data pentru finalizarea lucrarilor, nu pentru inaugurare – a precizat viceprimarul Florian. Urmeaza sa stabilim atit data cind va avea loc inaugurarea, cit si manifestarile care se vor organiza cu acel prilej. Ar trebui o manifestare sportiva de amploare, cum ar fi una de gimnastica”. Conform precizarilor facute de primarul Emil Lemnaru, care a sustinut ca sala polivalenta va dinamiza intreaga activitate sportiva din Onesti, obiectivul a inceput sa fie construit cu mult timp inainte de decembrie 1989, prin anii ‘82 – ’83, atunci cind s-au realizat primele subansamble la IUC Borzesti, dar lucrarile au stagnat apoi mult timp dupa Revolutie, pina pe la sfirsitul anilor ’90, cind au reinceput, insa au urmat alti ani in care finantarile au fost blocate.
(George MARTIN)
Lasă un răspuns