Unul dintre cele mai longevive proiecte culturale ce se derulează între România și Republica Moldova, expoziția-concurs de artă contemporană „Saloanele Moldovei”, a deschis ușile galeriilor de artă băcăuane, ocupându-le cu lucrări de o înaltă valoare artistică.
Liviu MAFTEI
Aflată la a XXIII-a ediție, expoziția a reușit și de această dată să strângă un număr mare de artiști de pe ambele maluri ale Prutului, peste 300 la număr. Și, deși în urbea lui Bacovia a fost organizată o reeditare a evenimentului festiv de premiere a laureaților ce a avut loc în acest an la Chișinău, sala Galeriilor de Artă Alfa s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de vizitatori veniți să-și încânte privirile cu efluviile ce izvorau din simeze. „Suntem bucuroși să vedem cum această tradiție culturală a rămas statornică – a subliniat în discursul său Mariana Popa, directorul Complexului Muzeal «Iulian Antonescu», unul dintre organizatorii evenimentului – reușind an de an, încă din 1991, să adune artiști plastici din cele două țări-surori fără să cunoască sincope de desfășurare.”
Iubitorii de artă, tineri și bătrâni deopotrivă, s-au perindat pe traseul Galeriile Alfa – Galeriile Frunzetti – Muzeul de Istorie – Centrul de Cultură „George Apostu”, admirând sau comentând în fața lucrărilor de artă expuse. Fie că a fost vorba de pictură, grafică, sculptură ori artă decorativă, fiecare lucrare a fost „cântărită” din priviri atât de artiștii plastici prezenți la vernisaj, cât și de elevii de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” veniți în număr mare să ia pulsul artei contemporane.
„Am trăit visul oricărui critic de artă – a menționat Roxana Bărbulescu, unul din membrii juriului acestei ediții – acela de a alege lucrări bune dintre sute alte lucrări bune”, evidențiind prin acest joc de cuvinte valoarea în creștere a acestor „Saloane ale Moldovei”.
Emblematică pentru acest eveniment cultural rămâne lucrarea „Hera” a pictorului ieșean Felix Aftene, câștigătoare a Marelui Premiu, care ne-o înfățișează pe regina Olimpului, zeiță și femeie în egală măsură, rece și maternă deopotrivă, pregătindu-se să aducă pe lume ceva poate bun sau poate rău, asta rămânând la alegerea privitorului sau a vremurilor ce stau să vină.
Lasă un răspuns