• administratorul taberei de la Valea Budului a fost amendat cu șase milioane de lei, în timp ce omologii săi de la Dărmănești și Sălătruc au primit cîte un avertisment după controalele efectuate de Corpul de Control al prefectului • directorul „taberelor” băcăuane spune că sancțiunea e exagerată
Vara este, din punct de vedere al Agenției Teritoriale a Taberelor și Turismului Școlar (ATTTS), o perioadă de vîrf. Prin cele cinci tabere din județ aflate în funcțiune nu trec, însă, numai elevi, ci, din cînd în cînd, mai pică și cîte un control, ultima acțiune de gen fiind cea efectuată de o comisie coordonată de Corpul de Control al prefectului și din care au făcut parte reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Gărzii Naționale de Mediu, Grupului Județean de Pompieri și Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului. Potrivit notei informative întocmită de către Constatin Chiriac, inspector în cadrul Corpului de Control al prefectului, verificările nu s-au încheiat foarte bine pentru acestea, administratorii taberelor din Valea Budului, Dărmănești și Sălătruc fiind chiar sancționați. Oarecum suprinzător pentru o tabără de valoarea celei de la Valea Budului, primul a primit cu o amendă de șase milioane de lei, în timp ce ceilalți doi au scăpat doar cu cîte un avertisment.
Neregulile găsite la Valea Budului țin de „neafișarea, în locuri vizibile, a instrucțiunilor specifice de utilizare și exploatare pentru aparatele și agregatele alimentate cu gaze naturale, în bucătărie, neîndeplinirea măsurilor prescrise de Direcția de Sănătate Publică pentru prevenirea și combaterea bolilor transmisibile”, lipsa contractelor de prestări servicii pentru vidanjarea foselor de ape uzate și pentru ridicarea deșeurilor, existența unor reziduuri petroliere la rezervorul de încălzire a apei, neracordarea tuturor obiectivelor la canalizarea interioară și degradarea containerului de colectare a deșeurilor”. Pentru aceste lucruri, Ștefan Țintaru, administratorul taberei, a fost amendat cu șase milioane de lei, măsură pe care profesorul Nicu Harasemciuc, directorul ATTTS Bacău, a catalogat-o drept „exagerată”. „Nu pot să fac comentarii în legătură cu verificarea Corpului de Control al prefectului, pentru că nu am citit raportul comisiei de control. Am vorbit, însă, la telefon cu domnul Țintaru și am înțeles că a fost amendat doar pentru că nu avea un grătar la baie. Dacă lucrurile stau așa, decizia mi se pare exagerată”, ne-a declarat directorul Harasemciuc. În ceea ce-l privește pe administratorul de la Valea Budului, acesta a lăsat să se înțeleagă că amenda în cauză a fost dată doar pentru că cineva trebuia sancționat. „Inspectorii au fost la baie și, în loc de trei grătare, au găsit la duș două grătare și pentru asta mi-au dat amendă. Cel de la pompieri nu a găsit afișate în bucătărie instrucțiunile de folosire ale aparatelor cu gaz. I-am cerut un proces verbal și mi-a spus că îl voi găsi la birou, ori eu nu am timp să umblu pe la birouri, tocmai pentru că alerg pentru ca tabăra să arate cît mai bine. Cine vrea să-și facă o impresie despre ceea ce înseamnă tabăra de la Valea Budului ar trebui să se intereseze de impresiile copiilor care pleacă din tabără”, ne-a declarat Ștefan Țintaru, administratorul Taberei de la Valea Budului.
Avertismentele primite de administratorii taberelor de la Dărmănești și Sălătruc au la bază, potrivit aceluiași raport, nereguli asemănătoare. La tabăra de la Dărmănești „apele uzate de tip menajer sînt evacuate direct în emisar (pîrîul Potica) fără a fi preepurate, deoarece stația de preepurare este defectă, nu există o evidență a cantităților de deșeuri preluate de serviciul de salubritate, nu există contracte de prestări servicii pentru preluarea deșeurilor”, în timp ce la Sălătruc „în incinta blocului alimentar se exploatează instalații electrice cu defecțiuni sau cu improvizații la agregatele de răcire, nu există contracte de prestări servicii pentru preluarea deșeurilor, nu există contracte pentru vidanjări, nu există o evidență a deșeurilor generate, iar deșeurile infecțioase nu se colectează separat și nu se incinerează”. În finalul raportului se menționează că verificările vor continua la sediul ATTTS, în condițiile în care „o parte dintre deficiențe sînt în responsabilitatea directorului ATTTS”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns