Mii de credincioşi au participat, sâmbătă, la Catedrala Episcopală din Roman la sărbătorirea a 600 de ani de la prima atestare documentară a Episcopiei Romanului. Sărbătoarea coincide cu împlinirea a 500 de ani de la trecerea la cele sfinte a patriarhului Constantinopolului, Nifon, ale cărui moaşte vor rămâne la Roman până duminică.
Duminică, începând cu ora 9,30 va avea loc o slujbă religioasă la care sunt aşteptaţi să participe peste 10.000 de credincioşi. La ceremonie au fost invitaţi
preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu.
La slujba religioasă, care va fi oficiată de ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi-au anunţat prezenţa toţi mitropoliţii Bisericii Ortodoxe Române.
Duminică, toate bisericile din Roman şi o parte dintre cele din împrejurimi vor fi închise, preoţii urmând să participe la Sfânta Liturghie, care se va ţine chiar sub zidurile centenare ale Catedralei Episcopale. Pentru a fi cât mai aproape de eveniment, mulţi preoţi din judeţul Bacău, dar şi din comunele învecinate Romanului, au închiriat autobuze şi microbuze pentru a-i aduce pe credincioşi la marea sărbătoare a Episcopiei.
Pentru pelerini, Episcopia Romanului a pregătit 7.000 de pachete cu hrană, ceai, apă minerală şi dulciuri, care vor fi distribuite după slujbă. AGERPRES
Lasă un răspuns