„Școala de conciliere” organizată, timp de o lună, la Pensiunea Montana Slănic Moldova de Fondul de Investiții Sociale (FIS) din Republica Moldova și-a primit, săptămâna trecută, ultima serie de participanți – elevi, părinți și profesori din localități de pe ambele maluri ale Nistrului, din Zona de conflict transnitreană. Școala – o veritabilă tabără de vară interactivă – a fost deschisă prin proiectul „Participare comunitară în Regiunea Post-Conflict”, finanțat de guvernul Japoniei cu aproape două milioane de dolari, un grant oferit prin Banca Mondială și Fondul pentru Dezvoltare Socială nipon. Acum câteva zile am fost în tabără și am stat de vorbă cu organizatorii ei și cu o parte dintre participanți.
Petru DONE
Cu Tatiana Socolov, managerul grantului acordat din Japonia, eram, deja, cunoștințe „vechi”. Primisem, telefonic, primele informații despre tabără – o acțiune inedită pentru România și județul Bacău, locațiile alese pentru Școala de conciliere. Nu a fost greu să înțelegem scopul acestei acțiuni, știind ce a însemnat conflictul transnistrean la vremea lui și care sunt consecințele vizibile și astăzi în zonă. În tabără, 350 de moldoveni, din patru localități de pe ambele maluri ale Nistrului, în serii de câte o săptămână, au redescoperit împreună liniștea vieții normale, descotorisită de stres, de suspiciuni și de povara conflictelor mocnite. Au venit la Slănic să lucreze, să învețe și să se destindă împreună.
Tatiana mi-a arătat „atelierele” în care s-au aflat zi de zi „elevii”, în care au învățat cum să comunice eficient, ce să aprecieze la dascălii lor, la părinții sau la copiii lor, la oamenii cu care vin în contact permanent. Traineri specializați le-au arătat cum să procedeze. Și, deși unii vorbeau românește, iar alții doar rusește, bariera lingvistică a căzut când spiritul care i-a unit a fost prietenia. „În Republica Moldova – ne-a spus Boris Popadiuc, directorul FIS – există o problemă majoră, creată artificial de politicile unor țări mari, pe urma căreia suferă populația în întregul ei.
Pe ambele maluri ale Nistrului locuiesc oameni care au dincolo rude, frați, surori, părinți. Ei au nevoie să comunice, dar încă mai sunt obstacole care le crează probleme. Conducerea statului nostru vorbește de măsuri pentru condiții mai bune de trai, pe diferite căi, iar una dintre acestea a fost și Tabăra de conciliere. La nivelul oamenilor obișnuiți nu este nicio problemă în a comunica între ei. Problemele apar datorită celor de undeva de mai sus, de mult mai sus. Dar și pentru că instituțiile democratice din partea stângă a Nistrului nu lucrează așa cum ar trebui. Oamenii nu-și pot da întotdeauna gândurile pe față, din diferite motive. Se tem, de exemplu, că ar putea rămâne fără locurile de muncă, dar și de altele se tem. Chiar și în organizarea competițiilor pentru participarea în Tabăra de conciliere au fost probleme. Nu toate școlile au putut participa la acestea.”
Lotul „Ștefan Vodă” – 60 de participanți
Unii au venit în tabără din orașul Ștefan Vodă, centrul raionului cu același nume. O localitate cu 7.700 de locuitori, cu două licee (unul în limba rusă), cu școli, grădinițe și casă de cultură. Petru Demianov este specialist în domeniul tineretului și sportului la primăria orașului. „De la noi – spunea Demianov – au venit în tabără 17 persoane, dar din tot raionul 60. Raionul Ștefan Vodă a suferit mult în timpul conflictului armat. Prin proiect au venit bani și pentru infrastructură și s-au făcut lucrări la acoperișurile liceelor, la grădinițe de copii. Au fost, de asemenea, reparate drumuri și străzi. S-au făcut lucrări chiar și în satele raionului.” Tot din Ștefan Vodă sunt și Arina Miron, mama unui copil, și eleva de clasa a opta Lidia Chiricoi. Inima de mamă bate, evident, pentru copiii ei. „Noi, părinții – spunea Arina -, suntem foarte bucuroși că am avut ocazia să ne vedem copiii în tabără. Ei au ajuns prin copetiție aici, dar tocmai aceasta le-a insuflat încredere în ei, un imbold și pentru viitor.
Acasă, vor povesti colegilor, prietenilor ce au făcut și ce au văzut la Slănic Moldova și aceasta este foarte important. În al doilea rând, aici au fost și copii care nu cunosc limba română, dar au învățat unele cuvinte, să poată comunica mai ușor între ei. Au fost tot timpul împreună, ceea ce înseamnă că proiectul a avut succes. Noi suntem din aceeași țară, indiferent de etnie, iar comunicare între noi este foarte importantă. Copilul meu este în clasa a șaptea. Mulți copii au resimțit și ei efectele stresante ale conflictului transnistrean, pentru că au văzut și auzit multe, pentru că au veri, rude dincolo de Nistru și nu-i pot vedea atât de ușor.” Lidia a venit în tabără după ce a câștigat competiția în domeniul „foto-video”. Este pasionată de fotogafie și de film. „Aici – spunea eleva – cea mai importantă mi s-a părut comunicarea. Am cunoscut mulți copii, multe persoane, ne-am făcut multe prietenii, indiferent de limbile pe care le vorbim. Evident, mi-au plăcut mult excursiile pe care le-am făcut. Locuirle pitorești de aici ne vor rămâne în amintire.”
Bulgari, ruși, români – fără barieră lingvistică
Elevii, profesorii și părinții, depotrivă, au descoperit și aplicat în tabără noi elemente de toleranță în relațiile interumane. Acolo au fost, de exemplu, copii din satul Parcani, de pe malul stâng al Nistrului, unde populația este de etnie bulgară. Și astăzi ei suferă un regim opresiv. Acești copii au învățat cuvinte românești, expresii, pe care le folosesc acum curent. Se înțelegeau cu toții între ei. „Nu noi ne-am propus ca ei să învețe musai românește – a precizat Boris Popadiuc. Aceasta a venit firesc, din relațiile dintre participanți. În plus, la Slănic au văzut cum este România, cultura ei, obiceiurile de aici, cum sunt și cum se comportă oamenii.”
Boris, omul cu mare răspundere pentru această tabără internațională, părea însă, cam rezervat. A văzut multe la viață și știe că uneori tăcerea e de aur. Nu poate, totuși, să tacă până la capăt și ne spune ce of are. Nici până acum nu i-a trecut supărarea pentru modul în care, la granița de pe Prut, au fost primiți, cu un autocar de copii și adulți, de vameșii români. „Am stat două ore în așteptare, fără să ne întrebe cineva ceva – spunea el. Or, așteptarea, cu atâția copii alături, este foarte grea. S-a întâmplat cam la fiecare serie care a venit la Slănic.
Mai ales la vreme de noapte. Complicat a fost și până când la consulatul român de la Chișinău s-a înțeles ce înseamnă tabăra de la Slănic Moldova, de ce a fost aleasă tocmai România pentru aceasta. Ne-a fost greu, moral, să răspundem la aceasta. Am fost umiliți. S-au cerut multe documente, inclusiv certificate că elevii din Transnistria sunt elevi. Cum și ceritifcate de la locurile de muncă ale tuturor participanților. În relațiile cu japonezii nu ni s-a întâmplat astfel. Ba, am și fost amenințaț, la consulat, ca nu cumva să vorbim despre aceasta. Îm rest, la Montana am avut o atmosferă ca acasă.”
Lasă un răspuns