• Cardinalul Viale despre Transilvania și locuitorii săi
Nunțiul apostolic din Viena a călătorit în Transilvania între 22 octombrie – 8 noiembrie 1855. A ajuns la Seghedin după o călătorie cu vaporul pe Dunăre și Tisa, demnitarul papal fiind întîmpinat de episcopul Cenadului și de numeroasa populație românească a orașului și a zonei, toată îmbrăcată în costumele naționale tradiționale, de culoare albă, imaculată. Un tînăr român, stăpînit de emoție și respect, a rostit cuvîntul de salut. Din capul locului, cardinalul și-a exprimat convingerea că zona era populată de foarte mulți români. Călătoria pînă la Timișoara i-a întărit marele adevăr făcut public la plecarea din așezarea urbană de pe malul Tisei. Oprirea în orașul de pe Bega i-a oferit prilejul să asculte discursurile care exprimau starea dureroasă și jalnică a neamului românilor care trăiau pe teritoriul cotropit de monarhia Habsburgilor, după ce cunoscuseră tirania otomanilor și maghiarilor. Chiar de aici i s-a format convingerea, comunicată Sfîntului Scaun prin raportul expediat din Viena la 28 noiembrie 1888, că „populația care formează națiunea română n-a putut să cunoască nici măcar o umbră de civilizație” din cauza groaznicei asupriri naționale, sociale, religioase, exploatării economice, totalei lipse de drepturi. „În întreaga perioadă în care a fost în vigoare Constituția maghiară, românii n-au avut parte de nici un drept politic și erau, de fapt, legați de pămînt, oprimați de stăpînii lor. Ei erau ținuți într-o stare groaznică de umilință și de mizerie”, deși dispuneau de mari calități intelectuale, putere de muncă și posibilități de dezvoltare. „Mizeria este starea normală a acestei populații. Țăranul român nu cunoaște avantajul de a trăi mai comod. Mămăliga și puțina carne de porc constituie alimentele și delicatețile sale. Populația arată un neam bine format și viguros, s-ar putea spune că are fizionomia italienilor, păstrează calitățile cele bune, dar dacă este puțin provocată poate ajunge cu rapiditate și ușurință la acele manifestări cu caracter barbar, pe care le pot avea acele popoare aflate pe stadiul grosolăniei primitive”.
În anii 1848-1849 s-au produs multe distrugeri și crime din partea maghiarilor. „Multe dintre bisericile lor au fost distruse de aceștia. Pe toate le-am găsit acum în acea stare care oferă imaginea unor grajduri”.
În asemenea condiții, numele de valah devenise pentru nobilul arogant maghiar, ca și pentru cel maghiarizat sau pentru germanul ori slavul bogat, sinonim cu cel de iobag și servitor disprețuit, ființă creată numai pentru a munci exclusiv în folosul lor.
Situația groaznică în care trăia neamul românesc din Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Ungaria, Serbia, Croația și Bucovina l-a mobilizat în totalitate pentru marea luptă dusă în scopul schimbării în mod radical a soartei sale. Corifeii revoluției române de la 1848 își continuau activitatea pentru a fi folositori neamului lor. Perioada vizitei cardinalului Viale în Transilvania a fost una în care s-a manifestat în toată splendoarea unitatea românilor de orice credință religioasă, crez și partid politic. Stau mărturie în această privință adunările care și-au ținut lucrările pe Cîmpia Libertății de la Blaj, atunci cînd episcopii ortodocși și greco-catolici au participat la evenimentele de aici în calitatea lor de conducători spirituali ai unei națiuni care a știut să înfrunte inamicul secular care i-a urmărit „extirparea” ca neam și i-au cauzat extrem de mari daune materiale, omorîndu-i mulți fii. Andrei Șaguna a lansat, în aceste condiții vitrege, ideea organizării unei episcopii unice pentru românii ortodocși din monarhie. El a susținut ideea prin 11 memorii demne de ținut minte, adresate Curții de la Viena, deși nu au dus la rezultate pozitive.
Episcopii greco-catolici de Făgăraș, Oradea, Lugoj, Gherla (Armenopol) au ținut să spună trimisului Sfîntului Scaun că românii sînt singurii urmași ai conviețuirii dintre coloniștii romani și autohtonii traco-daci. Argumentele lor au fost operele scrise de Eutropius, Dio Cassius și Traian, ca și puternica și numeroasa națiune română, care trăise și trăiește fără întrerupere pe pămîntul lăsat moștenire de marii și bravii lor înaintași, a căror memorie n-a dispărut niciodată din conștiința acestui popor neolatin. (prof. dr. Dumitru Zaharia)
Lasă un răspuns