Aș spune că în plin secol al calculatoarelor și informațiilor, cea mai periculoasă este criza de imagine. Normal, mă refer la imaginea instituțională și nu la cea individuală. Conceptul imagine instituțională presupune filiații (legături) cu liderul organizației, cu imaginea despre sine (percepția individului despre rolul său în cultura organizațională) și informarea publică. Din dorința de a nu pertracta (discuta) pe tărîmul teoriei, am să intervin cu o secvență ce mi s-a întîmplat acum două săptămîni. Vecinul meu m-a salutat într-un fel neobișnuit pentru mine: „Să trăiască domnu’ profesor!” Mirat, l-am rugat să-și justifice formula de respect. „Păi, nu ai auzit? La televizor, s-a spus că militarii ce vor fi disponibilizați pot deveni profesori. Drept e că după ce urmează un curs de pedagogie”. Știam de acest protocol încheiat la nivelurile celor două ministere (apărare și învățămînt). I-am zîmbit și accentuat că e o idee genială. Se recunosc niște calități și experiențe ale unor oameni formați la școala bărbăției și curajului. Vecinul și-a ridicat pălăria și s-a înclinat cu respect. M-am gîndit la momentul acesta multă vreme. Dacă făceam o gafă? Să-i spun domnului respectiv că ce am văzut e o mare minciună. Pe teren lucrurile nu stau așa. Protocolul s-a inițiat din decembrie 1997. Inspectoratele școlare județene nu s-au lămurit ce-i cu el. Și încă ceva. Anul trecut au fost reduse în învățămînt 343 de posturi. Cum să se mai facă alte angajări? Dovezile mele i-ar fi stricat ziua bietului om. S-ar fi văzut înșelat de trei ori: de școala românească, de instituția militară și de mine, pe care mă cunoaște de cincisprezece ani. Cei care se ocupă de imagine au datoria să coboare la omul obișnuit. Acestuia să i se argumenteze decizia, să i se stimuleze potențialul atitudinal, să i se optimizeze motivația. Asta înseamnă informarea publică. E adevărat și altceva – se folosesc tehnici pentru a perturba comportamentele semenilor. Dar asta, probabil, cînd interesele personale depășesc limitele normalului. Orice domeniu devine slab performant din pricina crizei de imagine. Avem la îndemînă tehnici pentru a schimba ceva. Sînt acele tehnici care țin de identificarea factorilor, selectarea problemelor controversate, stabilirea obiectivelor acționale, definirea pașilor pentru atingerea obiectivelor. De asemenea, consilierii de imagine sînt cei ce ar trebui să opereze cu studiile de cazuri, cu sondajele, cu interviurile, cu formularea declarațiilor de poziție ale unor lideri, cu redactarea documentelor tematice. Știrile instituționale și crearea evenimentelor de imagine definesc funcția de creator a consilierului imagolog. Criza de imagine nu se rezolvă prin altă criză. Plasarea tehnicilor de ripostă (riposta directă, indirectă, minimalizarea, tăcerea) se face într-un moment de luciditate, de apreciere corectă a realității. Rațiunea înnegurată, orgoliul, critica nu ajută la moderarea crizei de imagine. Imaginea deține supremația. O afirmație despre un individ sau instituții produce neliniști pentru cei din jur. Ca simplu cetățean, privesc la ce se întîmplă cu noi. Și înțeleg că sîntem loviți de sindromul „crizei de imagine”. Dacă vrei să urci sau să cobori pe cineva folosești imaginea. Secretul succesului e să o folosești cu inteligență și creativitate. Cine ar putea rezolva criza de imagine? Nu eu, nu dumneavoastră, ci specialistul în asistența imagologică. (Dan CĂLDĂRARU)
Lasă un răspuns