Filozoful antic grec Democrit (c.460 – c.370 î.H.) a lansat, în urmă
cu două milenii și jumătate, un sfat pentru contemporanii săi și
pentru urmașii lor, bizuindu-se pe faptul că acei care au urechi de
auzit le vor folosi din plin și-l vor pune-n practică. Valabilitatea
acestuia s-a demonstrat de-a lungul timpului, se va păstra tot atît cît
va exista Omenirea și devine din ce în ce mai evidentă, pornind de
la vremurile străvechi și ajungînd pînă la cele ale zilelor noastre.
„Nu încerca să știi totul, pentru a nu te trezi că nu știi nimic” este
„oul” (!) de aur pur pe care l-a „clocit” mintea acestui gînditor al
Antichității, printre multe altele, ce au ajuns pînă la noi. Se adresa
acelora ce voiau să se apuce de toate, dar nu reușeau să finalizeze
nimic, în loc să se concentreze pe un singur domeniu, pentru care
simțeau că au chemare și că au har. Povața cu tentă de avertisment
a fost dată într-o perioadă în care Civilizația era în fașă și, ca atare,
științele, artele și meseriile abia-și luau demarajul pe drumul lung și
anevoios al dezvoltării Umanității. Cu toate acestea, și atunci, s-au
găsit unii care au crezut că vor putea cuprinde cu capacitatea lor
mentală multitudinea de cunoștințe acumulate pînă la ora aceea. „A
fortiori”, astăzi, problema e de domeniul utopiei, avînd în vedere
fantastica evoluție a științelor și a tehnicii mondiale, ale căror
rezultate nu le poate îngloba nici cel mai inteligent și mai șmecher
computer. Însă, un „rebel” celebru care a trăit în Evul Mediu și se
numea Pico della Mirandola (1463-1494) a nesocotit sfatul
bărbosului grec. Era un umanist italian, care fără să se sforțeze
prea tare, putea să întrețină conversații diplomatice concomitent cu
… 24 de ambasadori, cu fiecare-n limba lui!! Avea o putere uluitoare
de asimilare și-o minte sclipitoare și ca urmare a scris o lucrare „De
tutto lo scibile” – „Despre tot ce se poate ști”. Desigur că della
Mirandola a avut iluzia că-n enciclopedia sa a înmănunchiat totul,
deși cu 2000 de ani în urmă Democrit îi făcuse semne să nu se
„ambaleze”, căci nici în vremea lui n-a fost posibilă întocmirea unei
asemenea opere-mamut, dară-mi-te mai tîrziu! Oricum, el rămîne
un reper, un punct luminos al „Renașterii”, cu toate că va fi părăsit
această lume la doar…31 de ani, împăcat cu gîndul desăvîrșirii.
Concluzia celor de pînă aici este că statul fiecăruia pe craca, în
pătrățica, sau în banca sa este foarte sănătos, tonic și dă rezultate
extraordinare și satisfacții pe măsură dacă individul își urmează
talentul și darul care i-au fost conferite prin naștere. De aceea, unii
sînt dotați pentru a face numai operații pe cord deschis (medicii
chirurgi), alții pe cord închis (asasinii și criminalii), unii pentru
reparat broaște (la uși), alții pentru zburat cu avionul (cu motor), sau
cu parapanta (fără). Unii mînuiesc pensula și vopselele cu
dexteritate, alții dalta și ciocanul la cioplitul bolovanilor, unii ating
sublimul cîntînd la vioară ori la pian, în timp ce alții cîntă
literalmente la trombon, sau se folosesc de el ca să prostească
mulțimile. Natura, cu înțelepciunea ei, i-a dat fiecăruia cu biberonul
cîte o vocație în viață, spre a o folosi cu eficiență și nicidecum n-a
turnat cu hîrdăul talentele în brațele unui singur ins, făcînd astfel o
împărțire echitabilă a „materialului”, ca s-ajungă la toată lumea. Ar fi
o neghiobie să ne băgăm nasul acolo unde nu ne „fierbe oala” și să
forțăm nota, „șterpelind” din „porția” altora, visînd că ne pricepem la
toate și că le putem duce la capăt cu brio. (Philip (s) Bituminoiu)
Lasă un răspuns