De peste un an de zile, Drumul National 12B Tirgu Ocna-Slanic Moldova, ce duce spre izvoarele minerale si spre Campingul statiunii, este din ce in ce mai afectat de alunecarile de teren, ca urmare a surparii unor portiuni din malul riului Slanic. Autovehiculele sint obligate sa circule pe o ruta ocolitoare, iar pacientii care se trateaza cu apele minerale de aici sint nevoiti sa escaladeze o portiune de drum pentru a-si face loc spre izvoarele curative. „Daca nu se intervine cit de curind, o sa cada tot malul. Este vorba nu numai de umezeala caracteristica statiunii, dar si de izvoarele minerale care au canalizarea sub sosea”, a spus un localnic. Mai mult, conducta de alimentare cu apa potabila a statiunii s-a rupt, iar dupa remedierea defectiunii, aceasta a fost suspendata pe deasupra soselei. „Am facut numeroase demersuri la Directia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP) Iasi pentru refacerea portiunii de circa 2 km din DN12B, mai ales ca echipa care lucreaza acum la regularizarea cursului riului Slanic, are in planul de lucrari si consolidarea malurilor. Am cazut de acord cu ei, dar avem nevoie si de avizul favorabil si interventia din partea DRDP Iasi, dar pina acum nu am primit decit aminari. E necesara o implicare a tuturor factorilor responsabili, pentru ca situatia sa nu se agraveze”, a declarat Andrei Serban, primarul statiunii. „Intaresc si eu spusele primarului, intrucit timpul nu asteapta, iar apele Slanicului sapa in continuare, formind adevarate caverne in mal”, a spus si Gheorghe Tuluc, manager de proiect in cadrul Ministerului Mediului. Directorul DRDP Iasi, ing. Dorina Tiron, a afirmat ca problema drumului de la Slanic se afla pe agenda de lucru a societatii, dar pina nu se gasesc sursele de finantare, nu se poate inca pronunta asupra realizarii acestui proiect. In momentul de fata, desi circulatia este deviata conform panoului de avertizare, autovehiculele, printre care si masini grele incarcate cu busteni, circula nestingherite chiar pe portiunile cu interdictii, ignorind pericolul pe care-l reprezinta prabusirea malurilor.
Lasă un răspuns