Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări penale faţă de inculpatul ŞUGARU IULIAN, inspector şef la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) – Inspecţia Teritorială Bacău, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul lunii mai 2011, inculpatul Şugaru Iulian, în calitate de inspector şef la ISCIR – Inspecţia Teritorială Bacău, a pretins de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale care organizează cursuri de pregătire profesională, un procent de 25% din încasările firmei denunţătorului cât şi câte 400 lei pentru fiecare cursant, în afara taxelor legale.
Banii au fost pretinşi cu titlu de mită pentru ca inculpatul Şugaru Iulian, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să avizeze organizarea a trei examene în domenii care necesită autorizare ISCIR.
La data de 25 iulie 2011, inculpatul Şugaru Iulian a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie după ce a primit de la denunţător suma de 2.500 lei, reprezentând o parte din banii pretinşi.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 25 iulie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în data de 26 iulie 2011 să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Sursa: Comunicat DNA
Lasă un răspuns