• după scandalurile care au ținut capul de afiș în secție, dr. Elena Lămășanu și-a dat demisia din funcția de șef al Secției de Urgențe • începînd de ieri, noul șef este dr. Sofia Haralambie • conducerea Spitalului Județean Bacău speră ca prin această schimbare să reducă liniștea în cadrul colectiviului care a fost zguduit de numeroase scandaluri
Întrevederea organizată de conducerea Spitalului Județean Bacău cu scopul de a rezolva conflictele care izbucniseră în cadrul Unității de Primire a Urgențelor (UPU) nu a rămas fără rezultat. Inițiată la sfîrșitul săptămînii trecute, întrevederea directorului Leonard Roșu cu personalul secției s-a dorit o discuție liberă în care fiecare dintre infirmierii, asistenții și medicii secției să-și spună păsurile, pentru a pune capăt animozităților care s-au creat aici. Neînțelegerile dintre personalul Secției de Urgențe au apărut de mai mult timp și au ajuns pînă la conducerea unității spitalicești. Punctul culminant a fost atins în momentul în care infirmiera Maria Grozea a făcut plîngere la poliție împotriva medicului Elena Lămășanu, șeful serviciului Urgențe. Maria Grozea este nemulțumită de faptul că doctorița Lămășanu nu mai vrea să-i restituie cei 1.000 de dolari pe care i-a dat cu scopul de a o ajuta pe fiica ei să ocupe postul de asistent în cadrul serviciului pe care aceasta îl conduce. În plîngerea făcută la poliție, femeia declară că doctorița Lămășanu a luat banii, însă fiica sa nu a luat concursul și vrea să recupereze suma. La cîteva zile după discuția avută de personalul secției cu directorul Leonard Roșu, dr. Elena Lămășanu și-a dat demisia din funcția de șef al UPU. „A fost decizia doamnei doctor de a-și înainta demisia din funcția pe care o deținea”, ne-a declarat directorul Roșu, care a lăsat să se înțeleagă că, în cazul în care aceasta nu ar fi renunțat de bunăvoie la funcție, ar fi fost destituită.
După demisia doctoriței Lămășanu, în funcția de șef al UPU a fost numită, începînd de ieri, dr. Sofia Haralambie. În vîrstă de 47 de ani, medicul primar Sofia Haralambrie lucrează în cadrul Serviciului Urgențe a Spitalului Județean Bacău încă din 1981, imediat după ce a ieșit de pe băncile facultății. Noul șef a absolvit Facultatea de Medicină din București, este căsătorită și are un băiat, student la Facultatea de Stomatologie. După rezidențiat, doctorița a rămas să lucreze în continuare la serviciul de Urgențe. „Vreau ca serviciul să fie funcțional și să fie armonie în colectiv”, ne-a declarat, ieri, dr. Sofia Lămășanu, proaspăt numită în funcție.
Potrivit conducerii Spitalului Județean Bacău, în alegerea Sofiei Haralambie în funcția de șef al serviciului de urgențe s-a ținut cont de faptul că „este o persoană de mare echilibru și foarte calmă, iar aceste calități vor conta în omogenizarea colectivului. Încărcătura tensională a personalului era prea mare și nu ne puteam permite să riscăm viețile oamenilor care ajungeau la urgențe. Orice greșeală ar fi putut însemna foarte mult. Sper ca lucrurile să reintre în normal și cei care sînt în linia întîi a Spitalului Județean să-și facă treaba cu profesionalism”, ne-a declarat ieri directorul Leonard Roșu, șeful Spitalului Județean. Numirea în funcția de șef al UPU a doctorului Sofia Haralambie vine la numai cinci luni după ce în această funcție fusese învestită Elena Lămășanu. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns