În ziua premergătoare comemorării celor 510 ani de la trecera la cele veşnice a binecredinciosului domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt, la Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii” din Sascut Târg a fost sfinţit bustul ce-l reprezintă pe sfântul voievod.
Cu ocazia acestei activităţi comemorative a avut loc sfinţirea bustului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de către un sobor de preoţi din comună, în frunte cu pr. protopop Negoiţă Ioan şi pr. paroh Graur Săviţă, urmată de un program artistic susţinut de către membrii corului Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război – Filiala Bacău, ansamblul folcloric „Florile satului” din Răcăciuni şi corul Liceului Tehnologic „J.M. Elias” din Sascut.
La eveniment au participat oficialităţi locale şi membri ai Protopopiatului Sascut, preoţi de la parohiile ortodoxe din zona Bacău-Sud , cărora li s-au adăugat reprezentanţii Consiliului Judeţean Bacău, ai Instituției Prefectului, Primăriei municipiului Bacău, Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, Inspectoratului Judeţean pentru Cultură Bacău , Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru”, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război Filiala „General Eremia Grigorescu” Bacău.
Lasă un răspuns