In agitatia sterila provocata de escalada nebuna si necontrolata a preturilor, tarifelor, accizelor si adaosurilor de toate felurile aplicate produselor de stricta necesitate, o informatie despre ceea ce ne asteapta din toamna privind costurile piinii celei de toate zilele s-a strecurat neobservata si aproape nebagata in seama: de prin luna octombrie ne putem astepta la cresterea cu 10 – 15 la suta a pretului acesteia, in conditiile in care – retineti paradoxul – recolta de griu va fi una de exceptie. Afirmatia nu a fost facuta de oricine, ci de o voce autorizata in materie: presedintele Rompan. Supraproductia de griu vine, dupa cum se stie, dupa un an agricol deficitar provocat de seceta severa, dar si de inundatiile catastrofale prin care am trecut in 2006 – 2007.
Pentru orice minte normala, belsugul de productie nu poate sa insemne decit promisiunile, daca nu chiar certitudinile relaxarii preturilor de pe piata pentru mai multe segmente de produse agro-alimentare. In primul rind piinea, specialitatile de panificatie, faina, pastele fainoase si, prin extensie, carnea, laptele, produsele lactate, ouale s.a. Nu stim, deocamdata, ce cantitati de griu se vor recolta, evaluarile facute de specialisti urmeaza sa fie confirmate, dar faptul este mai putin relevant pentru consumatorul obisnuit. Important este aspectul in sine, anume, ca vom avea piine. La ce pret, este deja o alta discutie. In context, se confirma o alta apreciere, reformulata recent, a unui cercetator si analist al domeniului resurselor agricole: pamintul romanesc dispune de capacitatea de a hrani cel putin saizeci de milioane de oameni, adica de trei ori mai mult decit o face acum. Pentru a ne mentine in limitele rezonabilului, nu vom supralicita o alta asemenea apreciere, ceva mai veche, conform careia am avea capacitatea de a asigura resursele alimentare pentru optzeci de milioane de guri.
De ce, atunci, sa mincam piine putina si scumpa? Pentru ca nu ne lasa traficantii de cereale! Angrosistii. Marii producatori de griu, dar si taranul ce practica o agricultura de subzistenta, au intrat deja in deruta privind preturile de achizitie, care vor cobori cu mult sub cele practicate pentru productia anului trecut. Cu alte cuvinte: belsugul de pe ogor nu e nici un motiv de bucurie pentru cultivator. Profitul se indreapta catre intermediar – angrosistul despre care va vorbeam. Acesta va cumpara ieftin si va vinde scump. Ecuatia e cum nu se poate mai simpla: cistig consistent din ambele directii. Conditii in care fermierii vor prefera sa-si stocheze rezervele in asteptarea unor preturi mai bune, ori sa-si furajeze animalele din propriile complexe agrozootehnice sau din gospodariile individuale, decit sa-si dea griul pe nimic.
Asadar, saracie in bogatie! Si-atunci cum e mai bine?! Sa produci mult si sa cistigi putin, sau sa nu te mai intereseze ce este dupa tine?!
Acestea sint conditiile si specificitatile pietei libere, se incearca o justificare din directia institutiilor guvernarii. Piata este cea care regleaza mecanismele cererii si ofertei, prin instrumentele de pret. Misitii nu-si gasesc locul in ecuatie. Adica tocmai cei care, prin metode si practici neortodoxe, iau caimacul din ambele oale: ale producatorului si consumatorului. In conditiile crizei alimentare globalizate, actiunile lor cresc exponential. Iar piinea ne ramine tot scumpa. Si-atunci, la ce bun toate strofocarile liderilor politici si ale guvernantilor nostri, de a gasi solutii la escalada preturilor? Poate, doar, ca sa se afle in treaba!
Lasă un răspuns