O noua actiune de salubrizare derulata zilele trecute de voluntarii Centrului Regional de Ecologie (CRE) Bacau pe malurile apelor a aratat ca ignoranta cetatenilor fata de mediu este la cote inca inalte. Circa 15 voluntari CRE au curatat, pret de citeva ore, malul drept al lacului Racaciuni, cantitatea de deseuri ridicindu-se la nu mai putin de cinci metri cubi. Mai dureros este ca, sustin ecologistii, mare parte din mizeria care acopera malurile apelor se pare ca provine tocmai de la cei care ar trebui sa protejeze neconditionat mediul: pescarii. „Nu este placut sa spunem asta, pentru ca sintem multi pescari sportivi chiar in CRE. Si nici nu generalizam, dar cea mai mare parte a gunoaielor pe care le-am strins au provenit din zonele frecventate de pescari”, a spus Gabriel Gritcu, coordonatorul CRE Bacau. Acesta, impreuna cu voluntarii CRE fac din nou apel la civilizatie si bun simt din partea tuturor celor care aleg sa-si petreaca timpul liber in natura. „Nu este placut sa stringem gunoaiele altora, nimanui nu i-ar placea. In plus, CRE are atributii de monitorizare si control, nu de salubrizare”, a mai spus Gritcu. In urma actiunii, cei 15 ecologisti au salubrizat in totalitate zona baraj, in amonte, cuprinsa intre kilometrii 4 si 8. CRE Bacau pregateste pentru acest sfirsit de saptamina o noua actiune de salubrizare in zonele ariilor protejate ale Bacaului. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns