ÎNOT: Multipla campioană Simona Păduraru a încheiat sezonul competițional 2003 și s-a apucat, cu sîrg, de pregătirea următorului, unul mult mai tare în care vor fi incluse și Jocurile Olimpice de la Atena (Grecia). Înotătoarea de la Sport Club Municipal Bacău (antrenor Silviu Șalgău) a intrat într-o fază de pregătiri intensive în Bazinul Olimpic din Bacău pentru că, anul viitor, concursurile se vor ține lanț. Primele două competiții, de mare importanță, vor avea loc în primele cinci săptămîni ale lui 2004. În fapt, cele două constituie etape ela Cupei Mondiale în bazin scurt și se vor desfășura la New York (30 și 31 ianuarie) și Rio de Janeiro (Brazilia, 5-6 februarie). Vor urma întrecerile campionatului național din aprilie și apoi cele ale campionatului european din mai. Spre deosebire de acest an, Păduraru va concura în 2004 la toate cele patru etape ale tradiționalei întreceri internaționale Mare Nostrum. Obiectivul principal al Simonei rămîne însă participarea cu rezultate cît mai bune la Jocurile Olimpice de la Atena. Încheierea stagiului de pregătire de pe „teren propriu” va avea loc înainte de plecarea în Statele Unite, urmînd ca din februarie 2004 înotătoarea băcăuană să intre în cantonament la lotul național. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns