Pomenirea Sfinților Mucenici Proclu și Ilariu (sec. II)
Sfinții Mucenici Proclu și Ilarie au trăit în cetatea Calipta, aproape de Ancira, pe vremea împăratului Traian, și au fost supuși la diverse chinuri pentru credința lor în Hristos. Mai întîi, a fost prins Sfîntul Proclu, pe care împăratul l-a dat dregătorului Maxim, ca să-l chinuiască. Dregătorul s-a mîniat fiindcă nu a putut să-l facă pe Proclu să se lepede de credință și a poruncit să-l spînzure gol, pe un lemn, și să-i lege de picioare o piatră grea. După toate acestea, Sfîntul a fost luat și dus la cetatea Calipta. Pe drum, în urma rugăciunilor sale, dregătorul s-a blocat brusc, fără să se mai poată mișca. El a fost nevoit să-L accepte pe Dumnezeu cel adevărat, Acela pe care îl cinstește Proclu. Ca să poată ajunge la Calipta, a trimis hîrtia semnată sfîntului. Însă furia l-a cuprins din nou și, mîniat că a fost nevoit să-l recunoască pe Dumnezeul lui Proclu, dregătorul a poruncit să se aducă lumînări aprinse, să-l ardă pe Sfînt. Deși avea carnea pîrjolită, Mucenicul a răbdat în tăcere. Maxim a dat ordin ostașilor să-l scoată afară din cetate, să-l răstignească pe un lemn și să tragă în el cu săgeți. La marginea cetății a fost întîmpinat de nepotul său, Ilarie, care, alergînd, s-a închinat unchiului său. Soldații l-au prins și pe tînăr, l-au aruncat în temniță, iar pe Sfîntul Proclu l-au ucis. După trei zile, Sfîntul Ilarie a fost scos la cercetare și, recunoscînd că este creștin, a fost spînzurat gol și bătut. Apoi l-au scos din cetate, l-au legat cu o frînghie și l-au tîrît pe jos. În timp ce Sfîntul se ruga, călăul i-a tăiat capul.
Duminică, 13 iulie
Soborul Sfîntului Arhanghel Gavriil
Binevestitorul Arhanghel Gavriil este acela care l-a învățat pe
Moise în pustie să scrie cărți, descoperindu-i facerea lumii,
facerea lui Adam, omul cel dintîi, viața și căderea lui, neamurile cele
mai dinainte, potopul și despărțirea limbilor și toată înțelepciunea. El i-a facilitat Proorocului Daniil să vadă lucruri minunate, închipuite prin tot felul de animale. Apoi i-a vorbit despre slobozirea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului, despre venirea lui Hristos în lume și întruparea Lui din Preacurata Fecioară. Tot el i s-a arătat Sfintei și Dreptei Ana, pe cînd ea se ruga cu lacrimi, zicîndu-i:
„Ana, s-a auzit rugăciunea ta la Dumnezeu și, iată, vei zămisli și vei
naște pe Fiica cea Binecuvîntată, prin care se vor binecuvînta toate
semințiile pămîntului; și vei chema numele ei Maria”.
Același Arhanghel s-a arătat și preotului Zaharia și i-a binevestit dezlegarea nerodirii femeii sale, Elisabeta, și nașterea Sfîntului Ioan, Înainte-mergătorul Domnului. Acest slujitor al lui Dumnezeu a stat înaintea Precuratei, la Nazaret, și i-a binevestit zămislirea Fiului lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfînt. Arhanghelul Gavriil i s-a arătat și lui Iosif, încredințîndu-l în vis despre Fecioara cea neispitită de nuntă. Înger al Domnului, Gavriil s-a arătat și păstorilor ce-și păzeau turmele, noaptea, în vremea Nașterii Domnului. Acest arhanghel s-a arătat și mironosițelor, stînd pe piatra mormîntului și vestindu-le învierea din morți a lui Hristos.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Ioan Gualberto
Ioan era fiul mai mic al familiei Gualberto Vidomini, familie nobilă și bogată, dar lovită de o grea durere. Primul copil născut, fratele mai mare al lui Ioan, fusese ucis în floarea vîrstei de un alt cavaler. Onoarea familiei și obiceiul timpului cereau ca cineva din familia victimei să răzbune crima. Ioan a promis că va îndeplini această datorie. Cînd s-a întîlnit cu criminalul și a scos sabia din teacă, criminalul a căzut în genunchi și a întins mîinile larg. Pe pămîntul pietros s-a proiectat atunci umbra unei cruci. Purtat de o mînă nevăzută, Ioan a coborît de pe cal, s-a apropiat de cel care-i luase viața fratelui său și l-a îmbrățișat în semn de iertare. Apoi s-a îndreptat spre biserica San Miniato și s-a aruncat la picioarele sfintei Cruci. Cu toată împotrivirea familiei, Ioan a cerut să fie primit în mănăstirea benedictinilor din apropierea bisericii. Acolo a observat că multe dintre slăbiciunile și păcatele lumești s-au strecurat dincolo de zidurile mănăstirii. Sentimentul cavaleresc al dreptății și onoarei, precum și respectul pentru sfințenia serviciilor divine l-au determinat să protesteze împotriva unei alegeri frauduloase de episcop. Această atitudine i-a atras mari neplăceri, care l-au determinat să părăsească mănăstirea. Urmat de alți tineri, s-a îndreptat spre o pădure și a pus temelia unei noi mănăstiri, devenită în scurt timp vestită: Vallombrosa. În ea și-au găsit adăpost tot mai mulți cavaleri care alergau atrași de sfințenia lui Ioan și hotărîți ca și el să lupte împotriva simoniei. În anul 1073, Ioan a închis ochii pentru totodeauna.
Duminică, 13 iulie
Pomenirea Sfîntului Henric
Henric, fiu al ducelui de Bavaria, s-a născut în 937, într-un castel de pe malul Dunării. Fratele mai mic al lui, Bruno, a renunțat la viața comodă de la casa părintească și a preferat să devină păstor de suflete, ca episcop de Augsburg. Henric a fost încredințat de mama sa canonicilor din Hildeschina, ca să se ocupe de educația lui, și, mai tîrziu, episcopului de Regensburg, Sfîntul Wolfgang. La 23 de ani, în vis i s-a arătat maestrul său, Sfîntul Wolfgang, mort nu de mult și i-a scris pe peretele camerei două cuvinte: „Peste șase”. Henric s-a gîndit că urmează să moară peste șase zile și în așteptare a petrecut aceste zile într-o deosebită curățenie sufletească. După ce s-au scurs cele șase zile fără să se întîmple ceva, a interpretat prevestirea ca referindu-se la șase luni. Și a continuat să se pregătească de o moarte bună. După șase luni, Henric era în viață și i-a mulțumit lui Dumnezeu care îi oferea în dar încă șase ani spre a putea aduna cît mai multe merite pentru viața veșnică. La sfîrșitul celor șase ani, Henric a ajuns pe tronul Germaniei. A rămas ca un exemplu rar de corectitudine și onestitate morală în guvernarea supușilor săi și rezolvarea problemelor de stat. A murit pe 13 iulie 1024 și a fost înmormîntat la Bamberg. Papa Eugen al III-lea, în anul 1146, i-a înscris numele în calendarul sfinților. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns