Derută printre persoanele cu handicap
• în termen de 60 de zile, ISTPH Bacău va trebui să predea baza de date către Consiliul Județean • grija față de persoana cu handicap va fi exercitată de serviciile publice de asistență socială • decizia a creat o mare derută în rîndul handicapaților
Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap
(ISTPH) din Bacău își va înceta activitatea la începutul lunii aprilie, dată la care va trebui să fie încheiată preluarea acestei instituții de către Consiliul Județean Bacău. „Actul normativ prin care Inspectoratul este desființat a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vogoare începînd cu această lună. În termen de 60 de zile, atribuțiile noastre vor fi preluate de serviciile publice de asistență socială, ce se vor înființa în cadrul Consiliului Județean”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, inspector șef la ISTPH Bacău. Patrimoniul inspectoratului va fi preluat, în baza unui protocol de predare-primire, încheiat între cele două părți implicate. La fel se va proceda și cu baza de date a persoanelor cu handicap. „Baza de date este pusă la punct, așa că predarea acesteia nu va crea probleme. În funcție de modul în care Consiliul Județean va hotărî să se facă predarea, noi ne vom conforma”, a mai precizat inspectorul șef Pădureanu.
Comisia de Expertiză Medicală, care atestă încadrarea sau nu într-un grad de handicap, va trece și ea în subordinea Consiliului Județean, iar activitatea va fi coordonată de Comisia Superioară de Expertiză. La aceasta din urmă, persoanele cu handicap nemulțumite de deciziile medicilor băcăuani vor putea face contestații. Comisia Superioară va funcționa în cadrul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, for ce a înlocuit deja Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap. „Noutatea în componența comisiei medicale va fi prezența obligatorie a medicului psiholog. Comisia va fi condusă de un președinte, care va avea statut de funcționar public”, ne-a mai spus Rodica Pădureanu. Activitatea de control, pentru a se vedea modul în care serviciile publice de asistență socială locale își respectă îndatoririle față de persoana cu handicap, va reveni Inspecției Regionale Vaslui, unde este arondat și județul nostru.
Noul act normativ pomenește foarte puțin despre ceea ce se va întîmpla cu centrele în care sînt ocrotite persoanele cu handicap. În județul nostru sînt șapte astfel de centre, iar singura referire din actul normativ cu privire la ele este aceea că „Autoritatea Națională organizează activitatea de instruire a personalului din cadrul instituțiilor de protecție specială a persoanelor cu handicap, aflate în coodonarea acesteia”. Actul nu precizează nici ce e va întîmpla cu angajații fostelor inspectorate. Lipsa unor explicații concrete și desființarea ISTPH a creat o mare derută în rîndul persoanelor cu handicap din județ. „De cînd s-a aflat de trecerea lor în subordinea Consiliului Județean, am fost asaltați de persoanele cu handicap, care nu știau ce se va întîmpla cu ei. Îi asigurăm pe toți că noile schimbări nu vor afecta statutul și drepturile lor”, a mai precizat inspectorul șef de la ISTPH Bacău. Principala preocupare a acestei categorii defavorizate de persoane este dacă își vor mai primi indemnizațiile și drepturile ce decurg din gradul de handicap. Alții se tem să nu fie nevoiți să bată drumul pînă la Vaslui, unde este organul de control superior, pentru a fi expertizați sau pentru a-și spune păsurile. Rolul noilor schimbări se vrea a fi însă de a oferi o mai mare larghețe și putere de decizie organelor locale. Rămîne de văzut dacă reglemetările legislative ulterioare vor reuși să sprijine persoana cu handicap. (C.T.)
Lasă un răspuns