La începutul acestei săptămîni, polițiștii moineșteni de la Biroul Judiciar l-au arestat pe Gică Popa, în vîrstă de 42 de ani, din Moinești. În urma cercetărilor, acesta s-a dovedit a fi autorul spargerii apartamentului lui Dan Mănăilă, din localitate, faptă comisă în ziua de 21 ianuarie a.c. Din locuința acestuia hoțul a sustras aparatură electronică și îmbrăcăminte în valoare de aproape 18 milioane de lei, din care, între timp, a reușit să valorifice o bună parte, astfel că nu s-a mai putut recupera decît o parte din bunurile furate. Cu această ocazie, polițiștii au mai descoperit că infractorul mai pătrunsese, la sfîrșitul anului trecut, și în apartamentul altui moineștean, Petre Elefterescu, de unde a furat un cojoc bărbătesc, pe care l-a vîndut imediat după sustragere și nu a mai putut fi recuperat. Gică Popa, recidivist și „client” vechi al polițiștilor moineșteni, a primit din partea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Moinești un mandat de arestare pe termen de 30 de zile, iar faptele sale, încadrate la furt calificat, îi pot aduce o pedeapsă între 3 și 15 ani de închisoare. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns