Luni, de la ora 17.00, pe scena Teatrului Municipal Bacovia va avea loc concertul de binefacere „Magia Crăciunului”. Evenimentul este organizat de Asociația Creștin Ortodoxă Teologumena și Colegiul Național de Artă „George Apostu”, iar în cadrul său spectatorii vor avea pare de muzică clasică și tradițional românească, balet, muzică ușoară și colinde interpretate de corurile Brio, Animosi și Armonia.
Intrarea la spectacol va costa 50 de lei, bani care vor merge către Așezămăntul Social Monarhal „Precista” – Azil de noapte, un adăpostul temporar destinat persoanelor aflate la limita existenței, oamenii străzii, care urmărește reintergrarea acestora în societate. Pe lângă adăpost, așezământul va asigura cazarea pe timpul nopții, posibilitatea igienizării corporale, evaluarea stării de sănătate, asigurarea unei cine și a micului dejun. De asemenea, se va încerca integrarea oamenilor fără adăpost în câmpul muncii în cadrul unei întreprinderi sociale, care să își acopere singură cheltuielile și calificarea lor prin cursuri gratuite oferite de Asociația Teologumena.
Parteneri în acest proiect filantropic sunt Primăria Bacău, Prefectura Bacău și Teatrul Municipal Bacovia. (Ștefan POPA)
Lasă un răspuns