In Duminica Floriilor, Teatrul Municipal „Bacovia” prezinta, de la ora 19.00, premiera unui nou spectacol, „Visinata cu afine”, de Cornel Udrea, o comedie de situatie, inspirata de societatea contemporana. Textul este pus in scena de Adrian Gazdaru, director al Teatrului bacauan, care a mai montat aceasta piesa la Teatrul Dramatic „I.D.Sirbu” din Petrosani, in martie 2009. „Domnul Cornel Udrea mi-a propus textul dupa ce a vazut, la Festivalul National de Teatru de la Bistrita Nasaud, un alt spectacol al meu pus la Petrosani: «Paznici de noapte”, de Stratis Karras. I-am zis ca mie mi-e frica de comedie, neconsiderindu-ma un actor de comedie, si ca sint un regzior de hobby, neprofesionist. Dar a zis ca-mi acorda toata increderea. Am propus textul conducerii de la Petrosani si a iesit un spectacol de mare succes, despre care criticul de teatru Mircea Ghitulescu a scris, in Revista «Luceafarul», «Cornel Udrea devine celebru la Petrosani»”, a declarat Adrian Gazdaru. Directorul Teatrului „Bacovia” spune ca a decis sa realizeze spectacolul si in Bacau, pentru ca institutia pe care o conduce nu are, in aceasta perioada de criza financiara, bani pentru a invita un „regizor de top”. „Piesa lui Cornel Udrea reflecta o parte a societatii oricarui oras. E o poveste reala, cotidiana, contemporana, care va incepe sa se deruleze cu fiecare an din momentul cind da firul ierbii si apare soarele, vine primavara, apoi vara. E un comic de situatie, o drama a unor persoane din societatea româneasca, intr-o poveste despre cum fiecare poate percepe viata, orasul”, a dezvaluit foarte putin din intriga spectacolului regizorul „Visinatei cu afine”. Din distributie fac parte actorii Florina Gazdaru (Madam Ciobanas), Anca Bucsa (Maria), Eliza Judeu (Madam Posmaga), Daniela Vranceanu (Luminita), Stefan Ionescu (Ionel) si Bogdan Buzdugan (Adrian Siatit). Grafica si fotografiile sint semnate de Ioan Viorel Cojan. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns