Fiecare pacient va avea un dosar electronic în care se vor regăsi toate informațiile sale medicale. Se elimină astfel erorile care pot apărea la transcrierea informațiilor medicale. La aceste date pot avea acces inclusiv medicii de familie. Soluția medicală implementară este originară din Italia.
Ramona IONESCU
Spitalul Buhuși va fi primul spital informatizat din județul Bacău. Sistemul va fi implementat de firma Dedalus TeamNet, cea care a finanțat informatizarea cu software medical și hardware aferent a spitalului din Buhuși. Pentru Dedalus TeamNet, Spitalul Buhuși reprezintă o premieră pe piața românească. În urma implementării, formularele pe hârtie sunt migrate în format electronic, datele medicale și costurile sunt centralizate la nivel de pacient, iar raportările se fac la zi. Situația spitalului din Buhuși este reprezentativă pentru aproximativ 50 la sută dintre cele 400 de spitale din România: spitalul nu folosea o aplicație medicală integrată anterior și este în curs de acreditare CONAS. Proiectul de informatizare constă în implementarea unei soluții complete de software medical, implementare și integrare cu ERP, dotarea cu imprimante și scanere speciale, cititor date pașaportale, servere și stații de lucru. „Avem funcționale la Buhuși modulele de bază ale aplicației pentru spitale: înregistrare pacienți, CPU, spitalizare, laborator, comenzi, farmacie, raportare – declară Filippo di Marco, Dedalus TeamNet. Vom continua colaborarea cu spitalul pentru extinderea seriei de module și vom asigura în continuare training, până când operarea în sistem va deveni o rutină pentru fiecare utilizator”.
Dosare electronice pentru pacienți
Pacienții din orașul Buhuși și din împrejurimi care se prezintă la spital vor beneficia de Dosare Electronice în care vor fi centralizate informațiile medicale din internările anterioare (diagnostice, alergii, tratament etc.). Funcționalități precum detecția erorilor medicale prin Coduri de Bare pe etichetele de laborator, identificare electronică a bolnavilor prin brățara de internare, rețeta electronică și scanarea datelor pașaportale sunt doar câteva dintre cele vizate în cadrul implementării. „Soluția dezvoltată de Dedalus TeamNet – declară Mohanad Toron, managerul Spitalului Buhuși –
sprijină reducerea birocrației din spital, care ne ocupă o mare parte din timpul pe care ar trebui să-l alocăm îngrijirii pacienților. În plus, ne ajută la reglementarea fluxului de comunicare și organizare din spital: între medici de pe diferite secții și compartimente, asistente, laborator, farmacie etc”.
Modernizare pe module
Implementarea vizează modulele CPU, spitalizare, laborator, comenzi, farmacie, raportare indicatori spital, DRG și SIUI, radiologie, bloc operator, bloc alimentar, salarizare, stocuri, achiziție, mijloace fixe, contabilitate, planificare și execuție bugetară.
Soluția medicală implementată în spital, se numește ARMONIAsanita și este originară din Italia. „Proiectul de la Buhuși este un prim proiect-pilot pentru implementările în România – declară Filippo Di Marco. Deschiderea spre progres a managerului de spital a făcut posibilă reducerea perioadei de implementare. Sistemul a fost ușor asimilat în spital, ceea ce pentru noi constituie premisele pentru informatizarea spitalelor publice locale”.
Primăria susține proiectul
Ionel Turcea, primarul orașului Buhuși, prezent la conferința de presă organizată pentru lansarea acestui proiect, și-a arătat toată disponibilitatea și susținerea pentru implementarea acestui sistem informatic. „Vom găsi soluții financiare pentru menținerea în funcțiune a acestui sistem – spune Turcea. Timp de aproximativ un an de zile, sistemul va funcționa la costuri minime”. Spitalul Buhuși are aproximativ 200 de paturi și 220 de angajați. Spitalul are două secții, șapte compartimente și trei laboratoare (analize, radiologie și BFT). În ultimul an, medicul chirurg Mohanad Toron a demarat reabilitarea spitalului, fiind deja finalizate o secție și un compartiment. Secția Pediatrie a obținut 97 de puncte la certificarea ISO, iar camera de gardă a devenit Centru de Primirire Urgențe (CPU), organizată și dotată conform cerințelor Ministerului Sănătății.
Lasă un răspuns