Străinii care doresc să muncească în județul nostru trebuie să aibă un permis de muncă eliberat de autoritățile române. „Aceste permise sînt eliberate de Direcția Forță de Muncă din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, care apoi ne comunică numărul persoanelor străine care au obținut permisul de muncă. Instituția noastră verifică dacă într-adevăr s-a încheiat unui contract individual de muncă sau convenție. În paralel se fac controale pentru a-i depista pe cei care muncesc fără permis. Am descoperit și astfel de cazuri, dar nu s-au putut aplica amenzi pentru că ei făceau consultanță pentru firmele respective. Cadrul legislativ era ambiguu sau aproape inexistent pentru a ne ghida în efectuarea controalelor”, ne-a declarat Ion Barbu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău.
Un nou act legislativ reglementează modul de acordare a permiselor de muncă și stabilește categoriile de străini care pot obține permis de muncă fără a fi necesară obținerea vizei de lungă ședere pentru angajare. În această categorie intră străinii care provin din statele pentru care România a încheiat acorduri de desființare a vizelor, cei care beneficiază de drept de ședere temporară pentru reîntregirea familiei, cetățenii străini care au drept de ședere temporară pentru studii și solicită încadrarea în muncă în baza unor contracte individuale cu program de muncă de maxim patru ore pe zi și persoanele care sînt membrii de familie ai cetățenilor români. Pot fi încadrați în muncă la persoane fizice sau juridice din România, fără permis de muncă, străinii care și-au stabilit domiciliul în țara noastră, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European și membrii de familie ai acestora, străinii care au dobîndit statutul de refugiat, străinii detașați de către un angajator cu sediul în străinătate la o persoană juridică din România, în baza unui contract comercial de prestări servicii încheiat între cele două părți, străinii care desfășoară activități didactice, științifice, artistice, cu caracter temporar, precum și cei care urmează să desfășoare pe teritoriul României activități temporare solicitate de ministere. „Lucrătorii străini pot fi încadrați în muncă în județul nostru numai în situația în care locurile de muncă vacante nu pot fi ocupate cu personal român. Încadrarea fără permis de muncă sau menținerea în muncă a unui străin care nu are permis de muncă valabil se sancționează cu amendă de la 50 de milioane la 100 de milioane de lei”, ne-a mai spus Ion Barbu. În județul nostru sînt 20 de cetățeni străini care lucrează în baza unui permis de muncă, majoritatea dintre ei fiind cetățeni italieni. (C.T.)
Lasă un răspuns