■ Știința Bacău – Steaua Electrocarbon 3-1 (22, 24, -19, 23), într-o partidă din cadrul etapei a 8-a a Diviziei A la volei masculin
Știința Bacău a reușit prima victorie din acest sezon, după 5 meciuri în care nu a cunoscut decît gustul amar al înfrîngerii. „Studenții” s-au impus ieri cu 3-1 în fața Stelei, într-un meci contînd pentru etapa a 8-a a campionatului, disputat în devans deoarece „militarii” vor participa în decembrie, perioada în care era stabilit inițial meciul, la un turneu în străinătate. Steaua, o echipă care pleca drept favorită în acest joc, a tratat disputa ca pe una amicală și a pierdut cu zîmbetul pe buze. Un zîmbet nu numai al jucătorilor, ci și al antrenorului Constantin Ghițigoi, care, în ultimul set, nici măcar nu s-a mai agitat lîngă terenul de joc al elevilor lui, preferînd un loc liniștit pe bancă. Mai mult, în setul al treilea, la o minge controversată, la care Dan Mîrza, antrenorul băcăuanilor, a sărit la gîtul arbitrilor, Chițigoi a rămas calm, transmițîndu-i omologului său: „stai liniștit, de ce te agiți așa. O să cîștigi meciul, dar nu în modul acesta”. Și așa s-a întîmplat, deși steliștii au dat emoții în finalul setului decisiv, cîștigat de băcăuani la limită. Într-un tîrziu, voleibaliștii de la Steaua și-au dat seama că mîna de ajutor este necesară, astfel încît au nimerit, poate întîmplător, blocajul băcăuanilor. Un blocaj ca la carte însă, la care, probabil, s-a exersat mult. Ar fi fost culmea să nu iasă, după atîta muncă.
Primul set a curs normal, pentru „prietenii care știu de ce”, Știința cîștigînd cu 25-22, dar mult mai clar decît o arată scorul. Al doilea a fost ceva mai încins, cu Steaua avînd șansa setului, însă refuzul succesului este cuvîntul potrivit. A fost 23-24, dar Babencu și Crintă au fost oamenii care și-au asumat „riscul meseriei” și și-au întins mîinile deasupra fileului, constatînd, fără stupoare, că mingea s-a întors de unde plecase.
3-0 ar fi fost umilitor pentru Steaua. Așa că oaspeții au jucat la adevărata valoare și s-au impus cu 25-19, în cel mai scurt set al meciului. Ultimul act a fost o varintă a reclamei „rămîne așa cum am stabilit”. Punct. Știința sparge gheața și speră să întîlnească adversari la fel de „fioroși” precum Steaua ieri. Pentru frumusețea voleiului și nu din alte motive. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns